Ludovic Orban a declarat că „pseudo-moţiunea” de cenzură a PSD este o minciună gogonată de la început până la final. Premierul i-a acuzat pe social-democraţi de iresponsabilitate prin gestul depunerii moţiunii în perioada pandemiei şi de criză sanitară în România. El a mai spus că asemenea dispreţ pentru instituţiile democratice ale statului nu a văzut în 30 de ani de la Revoluţie încoace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre această pseudo-moţiune. Eu o asemenea moţiune de date falsificate, de minciuni gogonate nu am văzut în 30 de ani. Noi avem în România la data de 10 august mai mulţi cu 7.400 de angajaţi, faţă de 1 ianuarie, de debutul crizei. Minciuna gogonată că a scăzut salariul net. Depinde cum compari – dacă compari mere cu pere. Întotdeauna în luna decembrie se iau salarii mai mari, cu prime, etc. În România salariul mediu net e de 3,998 lei, în august, iar în iunie 2019 când era la putere PSD, an fără pandemie, cu creştere economică era 2.000 şi ceva de lei. Adică PNL a crescut cu 5% salariul mediu net”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul plenului reunit de joi al Parlamentului în care a fost citită moţiunea de cenzură.

El a vorbit şi despre faptul că CCR a blocat Guvernul care nu a avut instrumentele necesare în gestionarea pandemiei, timp în care aproape 5.000 de români infectaţi cu noul coronavirus s-au externat din spitale.

„A fost declarată neconstituţională OUG care permitea izolarea şi carantinarea. Aici este vorba de minciuna gogonată scrisă de aceşti indivizi care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă comunicarea publică. Orice se poate uita data când s-a publicat în MO şi data când a intrat în vigoare legii carantinei şi izolării. E o distanţă de 20 de zile. Noi nu am avut posibilitatea, din cauza deciziei CCR, a judecătorilor puşi de PSD în frunte cu Dorneanu, noi nu am avut instrumentele necesare. E vorba de aproximativ 5.000 de români infectaţi în perioada respectivă. Să treci o asemenea minciună în moţiunea de cenzură”, a completat Orban. 

Şeful Executivului a adăugat că ar trebui să le fie ruşine baronilor PSD şi social-democraţilor care susţin în textul moţiunii că Guvernul nu a luat măsuri privind sistemul de irigaţii din România.

„Nu le e ruşine baronilor PSD să scrie aşa ceva într-o moţiune de cenzură că am luat banii de la POIM pe apă şi canal? În condiţiile în care ei nu au asigurat finanţarea, nu au fost în stare să semneze contractele de finanţare, societăţile care sunt sub controlul baronilor PSD care încă conduc judeţele. E o minciună gogonată de la cap la coadă, iar ideea de a depune moţiune în situaţia în care se află România este o iresponsabilitate. Cum să laşi România fără Guvern când trebuie să pregătim deschiderea anului şcolar, când trebuie să semnăm acordul cu UE privitor la bugetul pe 2021-2027. Să depui o moţiune de cenzură cu aproximativ 3 luni de zile inaintea parlamentarilor arată aventurism politic, arată că acest partid nu a învăţat nimic şi că nu face altceva decât să săvârşească acte politicianiste. Atunci când voi avea posibilitatea la dezbaterea moţiunii să prezint toate datele, atunci lumea va vedea că este o minciună cap-coadă”, a mai spus Ludovic Orban.

Premierul a reiterat că PSD doar a scos pe bandă rulantă din Parlament legi nesustenabile din punct de vedere financiar.

„În perioada asta nu au făcut decât să voteze bandă rulantă legi care au generat noi şi noi probleme, dificultăţi pentru România. Să spui că nu am făcut noi nimic pentru secetă. Păi da ei se plimbau ca Vodă prin lobodtă. Au făcut tot felul de canale pe care nu curgea apa, în timp ce noi am asigurat irigare a sute de mii de hectare. Acum vom asigura resursele financiare pentru a putea plăti despăgubiri fermierilor afectaţi de secetă”, a conchis Orban. 

El a precizat că joi sau vineri va fi sesizat un conflict juridic constituţional între Guvern şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură în perioada vacanţei parlamentare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.