Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat, marţi, că liberalii au convenit asupra unei formule pe care, atât el, cât şi premierul Florin Cîţu o vor susţine la discuţiile din cadrul coaliţiei, precizând că PNL urmăreşte atingerea unor obiective importante care sunt cuprinse în programul de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Am convenit asupra unei formule pe care atât eu, cât şi premierul Florin Cîţu o vom susţine la discuţiile din cadrul coaliţiei, care va avea loc azi, la orele 15.00. (...) PNL urmăreşte să atingem obiective importante, care sunt cuprinse în programul de guvernare şi care să aibă cu adevărat această rectificare un efect favorabil asupra tuturor proiectelor şi programelor derulate de la nivel guvernamental. Am discutat de suplimentări de fonduri la mai multe ministere”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la finalul Comitetului Executiv al PNL. 
 
El a precizat că cea mai mare creştere se înregistrează la Ministerul Sănătăţii, de aproximativ două miliarde de lei. 
 
“În domeniul educaţiei am discutat (...) de la asigurarea resurselor financiare necesare pentru naveta şcolară până la nivelul de investiţii pe care să le deruleze universităţile în zona sănătăţii am discutat de o creştere foarte  importantă, cea mai mare creştere cred este în zona Ministerului Sănătăţii, o creştere de aproximativ 2 miliarde”, a explicat Orban.
 
Întrebat dacă s-au cerut şase miliarde de lei, liderul PNL a răspuns: “Suma este mult mai mare, numai că în fundamentarea solicitărilor trebuie să vedem care sunt cheltuielile efectiv necesare. Din discuţiile pe care le-am avut, suma alocată este de aproximativ două miliarde pentru bugetul Ministerului Sănătăţii”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.