Ludovic Orban a afirmat, întrebat despre declaraţiile lui Florin Cîţu potrivit cărora în PNL ar fi dictatură, că „e o glumă”. „Deşi am fost sac de box pentru mulţi dintre colegii mei, am mers mai departe şi am condus partidul în mod democratic”, a adăugat preşedintele liberalilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„E o glumă. Mă cunoaşteţi. Pentru mine democraţia este fundamental şi în societate şi în partid. Cred că în puţine perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul. Dovada cea mai bună este că se pot exprima în felul acesta şi că nimeni nu păţeşte nimic. Deşi am fost sac de box pentru mulţi dintre colegii mei, am mers mai departe şi am condus partidul în mod democratic”, a afirmat, marţi, Ludovic Orban.

Florin Cîţu a afirmat luni, la conferinţa de alegeri de la organizaţia PNL Sector 2, unde a fost aleasă lider al filialei Monica Anisie, că în partid s-a ajuns la situaţia în care să îţi fie teamă să ai opţiunea, iar acest lucru este dictatură.

„Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal - să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură”, a afirmat Cîţu.

El a mai spus liberalilor prezenţi la evenimentul de luni că aceştia sunt colegii lui, indiferent de ce opţiune au.

„Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine, indiferent de opţiune, colegii mei, nu sunteţi lichele şi nu sunteţi trădători. Voi sunteţi toţi colegii mei, indiferent de care va fi rezultatul în 25 septembrie sau astăzi, pentru că noi suntem până la urmă liberali, iar liberalismul înseamnă să ai opinii diferite, să respecţi opinia celorlalţi”, a conchis şeful Guvernului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.