Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că a semnat alături de omologul francez Jean Castex foaia de parcurs privind parteneriatul între România şi Franţa pe următorii 4 ani, care vizează care vizează consolidarea colaborării în domeniul economic, al apărării, al energiei, precum şi în domeniile - infrastructură, agricultură, comunicaţii şi cultură. Şeful Executivului român a adăugat că a mai fost semnată o declaraţie de intenţie privind cooperarea în domeniul nuclear civil „care vizează colaborarea cu partenerii strategici în realizarea construirii nuclearului 3 şi 4 şi reparaţiile de modernizare a reactorului 1, într-un cadru mai larg cu partenerii strategicii”. Orban a mai spus că Nuclearelectrica a semnat un acord cu Orano, companie franceză de profil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Efectuăm o vizită oficială în Franţa cu o delegaţie formată din domnul ministru Adrian Oros, domnul ministru al Economiei Virgil Popescu, domnul ministru Apărării Nicolae Ciucă şi domnul ministru de Externe Bogdan Aurescu. Vizita are mai  multe puncte. Principalul punct l-a reprezentant întâlnirea cu premierul Franţei, Jean Castex, iar discuţia a avut ca principal punct semnarea foii de parcurs a parteneriatului strategic dintre Franţa şi România. Între Franţa şi România există un parteneriat stratetig semnat prima oară în 2009, el a fost reînnoit în 2018. Am semnat împreună cu premierul Franţei acest document important care priveşte evoluţia relaţiilor între România şi Franţa în cadrul parteneriatului strategic pe următorii 4 ani. Parteneriatul e materializat print-un plan de acţiune pr 4 ani care vizează întărirea în domeniul economic, cuprinde o întărire a colaborării în domeniul apărării, energiei, în domeniul cooperării nucleare civile, în domeniul infrastructurii, agriculturii, comunicaţiilor şi culturii”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută la ambasada României în Franţa.

El a adăugat că au mai fost semnate nişte documente importante privind colaborarea în domeniul nuclear civil.

„Am mai semnat împreună cu premierul francez o declaraţie de intenţie privind cooperarea în domeniul nuclear civil care vizează colaborarea cu partenerii strategici în realizarea construirii nuclearului 3 şi 4 şi reparaţiile de modernizare a reactorului 1, într-un cadru mai larg cu partenerii strategicii. A mai fost semnat un acord între Nuclearelectrica o companie franceză, Orano”, a completat Orban.

Prim-ministrul a anunţat şi program pe care îl va avea la vizita oficială pe care o efectuează în aceste zile în Franţa.

„Vom aveam şi o întrevedere cu preşedintele Senatului. Vom participa la OCDE, unde voi avea şi o intervenţie în cadrul OCDE şi vom avea o întâlnire cu oameni din mediul de afaceri din Franţa. Închei prin a menţiona că am introdus în cadrul parteneriatului strategic obiective importante pentru România cum ar fi aderarea la Spaţiul Schengen, aderarea la spaţiul de cooperare şi dezvoltare economică, având o garanţie din partea Franţei în obiectivele pe care le urmărim”, a concluzionat şeful Executivului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.