Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, susţine că regretă atitudinea USR, ai căror reprezentanţi au criticat, în ultima perioadă, Guvernul pentru nerespectarea unor înţelegeri încheiate între cele două formaţiuni politice în momentul în care USR a decis să susţină guvernul minoritar liberal. ”Dacă aşa consideră ei că pot să obţină oareşce câştig electoral, mi se pare o greşeală”, susţine Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a afirmat, joi seară, răspunzând unei întrebări, că PNL şi-a respectat totdeauna înţelegerile politice cu celelalte partide care au făcut opoziţie Partidului Social Democrat.

”Regret această atitudine pe care nu o consider firească în raport cu nişte parteneri care s-au comportat totdeauna corect cu ei, dar, dacă aşa consideră ei că pot să obţină oareşce câştig electoral, mi se pare o greşeală. În ceea ce ne priveşte pe noi, ne-am comportat faţă de cei doi parteneri, cel puţin alături de care am stat umăr la umăr pe băncile Opoziţiei, cât se poate de corect, cât de poate de loial şi permanent am încercat să respectăm toate înţelegerile  care le-am avut”, a declarat Orban.

Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat că „pentru PNL şi PSD visul ar fi ca alianţa USR PLUS să devină irelevantă din punct de vedere electoral” şi spune că a constatat că „cele mai importante obiective” pe care cei de la USR le-au agreat cu liberalii „nu se întâmplă”. Barna spune că alegerea primarilor în două tururi de scrutin a devenit Fata Morgana, iar anticipatele sunt „un ghici”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.