Liderul senatorilor PSD Ştefan Radu Oprea a declarat că vicepremierul Dan Barna a eşuat în coordonarea ministerelor responsabilite de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar situaţia este una critică. De aceea partidul din care face parte solicită un consens naţional cu privire la PNRR, a adăugat Oprea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Suntem într-o situaţie critică, pentru că deja depunerea PNRR este amânată pe 31 mai, apoi este un timp pe care Comisia Europeană îl are pentru analiză - două luni - va interveni vacanţa din luna august. Asta înseamnă un orizont de timp în care Consiliul s-ar putea pronunţa, undeva septembrie, începutul lui octombrie. Asta înseamnă că s-ar putea să ratăm avansul de 13% pe care am putea să-l avem în ţară anul acesta. Deci situaţia este critică. Felul în care putem depăşi această perioadă dificilă este doar printr-un consens politic, lucru pe care PSD l-a cerut de foarte multă vreme. Am venit cu soluţii, am venit cu PNRR alternativ. Credem că printr-o întâlnire, în perioada imediat următoare Sfintelor Sărbători de Paşi, să putem avea acel consens politic pe PNRR„, a afirmat Ştefan Radu Oprea marţi la Parlament.

El a mai spus că PNRR nu poate fi doar un plan al USR sau PNL, fapt pentru care a primit nota 4 la Bruxelles.

„Trebuie să fie un plan naţional - este prima condiţie ca un astfel de plan să treacă la Bruxelles şi să primească avizul Comisiei şi apoi al Consiliului. Cu toate secretizarea pe care Guvernul a încercat să o facă referitoare la comunicările cu Comisia, lucrurile acestea sunt evidente că planul a fost respins şi pentru acest motiv - că nu au arătat cum putem implementa toate programele pe care ni le propunem şi de asemenea trebuie să fie şi acest grafic financiar care însoţeşte totdeauna”, a adăugat liderul senatorilor PSD.

Acesta a adăugat că nu pricepe cum vicepremierul Dan Barna a eşuat în coordonarea ministerelor care se ocupă de PNRR, în condiţiile în care Barna, Cioloş şi Ghinea au tot susţinut că sunt foarte bine conectaţi la Bruxelles.

„Vicepremierul Dan Barna are în fişa postului că el trebuie să coordoneze toate ministerele, pentru a realiza PNRR. N-a reuşit această coordonare, este unul dintre lucrurile pe care membrii reprezentativi ai coaliţiei, inclusiv Kelemen Hunor, spuneau că miniştrii ar trebui să vină cu proiecte mature în acest moment. Asta înseamnă că Dan Barna a eşuat. Şi mă miră cu atât mai mult că toţi aceşti oameni ai lui Cioloş - cum sunt Dan Barna, ministrul Ghinea - ne-au spus tot timpul că ei sunt foarte bine reprezentaţi şi foarte conectaţi la Bruxelles. Nu înţeleg cum în această conexiune cu Bruxellesul au eşuat din nou”, a explicat Oprea.

Social-democratul este de părere că prim-ministrul Florin Cîţu trebuie să se implice în coordonarea PNRR.

„Dacă ne uităm la ţările care au PNRR depus cu succes, vedem că ieri sau alaltăieri, în Parlamentul italian, premierul a fost cel care a prezentat acest plan. Cu certitudine, atunci când vrei să ai succes în negocieri, trebuie să te duci reprezentat la nivel de vârf, ca să poţi avea rezultate bune”, a concluzionat Ştefan Radu Oprea. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.