Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a discutat, marţi, în cadrul vizitei oficiale pe care o face în Polonia, cu omologul său Radosław Sikorski despre evoluţiile din Orientul Mijlociu şi modalităţile de a proteja cetăţenii care vor să se repatrieze, dar şi despre consolidarea parteneriatului strategic.
Oana Ţoiu a arătat, într-o postare pe X, că în vizita oficială în Polonia, a discutat cu omologul său Radosław Sikorski despre evoluţiile din Orientul Mijlociu şi modalităţile de a proteja cetăţenii care vor să se repatrieze.
”Dialogul nostru a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic şi am agreat iniţierea negocierilor pentru un nou Plan de Acţiune bilateral (2027-2031), care urmează să fie semnat cu ocazia viitoarei şedinţe comune de guvern care va avea loc la Varşovia, în acest an. Am deblocat Comisia mixtă prevăzută de Acordul interguvernamental de cooperare în domeniul industriei de apărare”, a adăugat ministrul român de Externe.
Ţoiu a menţionat că se doreşte intensificarea cooperării în formatul Trilateral (România-Polonia-Turcia) şi în Formatul Bucureşti 9 (B9), co-iniţiat de România şi Polonia.
”Am recunoscut contribuţiile reciproce la securitatea comună şi am mulţumit Poloniei pentru prezenţa militară în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din România. Vrem să creştem în continuare nivelul excelent al schimburilor comerciale care au atins peste 12 miliarde de euro la finalul anului 2025. Prieteniile se întăresc în momente dificile iar prietenia româno-polonă este una care este mai puternică după 105 ani de la primul parteneriat semnat”, a transmis Ţoiu.




























