Noul ministru al Muncii va fi stabilit săptămâna viitoare, iar vicepremierul Marian Neacşu va asigura interimatul funcţiei, au precizat surse din Guvern. Premierul Marcel Ciolacu ar prefera un profesionist în domeniu pentru acest portofoliu, în condiţiile în care ministerul are două mari priorităţi, legea pensiilor şi legea salarizării unitare. Astfel, este luată în calcul o persoană din interiorul Ministerului Muncii, dar şi o persoană specializată pe legea pensiolor, o altă variantă vehiculată fiind cea a deputatului Simona Oprescu Bucura, preşedinta comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Social-democraţii ar urma să discute săptămâna viitoare, în forul de conducere, despre înlocuitorul lui Marius Budăi la şefia Ministerului Muncii. Vicepremierul Marian Neacşu va prelua interimatul, până când se va decide cine va fi noul ministru. Premierul Marcel Ciolacu şi-ar dori, potrivit unor surse, un specialist în domeniu pentru acest portofoliu, pentru că instituţia va trebui să finalizeze în perioada următoare proiecte importante precum legea pensiilor şi legea salarizării. Astfel, printre variantele vehiculate este cea a preşedintei comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor, Simona Oprescu Bucura, dar şi o specialistă din interiorul Ministerului Muncii, precum şi o specialistă pe legea pensiilor, din Vaslui. Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi-a dat joi demisia din funcţie, în urma scandalului legat de neregulile găsite în azilele din judeţul Ilfov. Acesta şi-a depus demisia la Cancelaria premierului. Premierul Marcel Ciolacu a spus în şedinţa de Guvern că ministrul Budăi l-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia, la finalul acestei şedinţe a Executivului. ”Din punctul meu de vedere, e un gest de onoare”, a spus premierul, el arătând că este reacţia firească a unui decident politic, într-o asemenea criză şi în orice democraţie consolidată a Europei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.