Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, despre situaţia dezastruoasă de la Paltinu, că aată cât de grave pot deveni consecinţele lipsei de anticipare corectă şi de comunicare dintre instituţiile statului iar această vulnerabilitate trebuie remediată în viitor. Şeful statului consideră că atenţia trebuie îndreptată spre găsirea de soluţii, el precizând că lluptele politice nu ajută la nimic De asemenea, preşedintele spune că toţi cei vinovaţi trebuie să plătească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Situaţia dezastruoasă de la Barajul Paltinu, care a generat o criză de proporţii pentru oamenii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, arată cât de grave pot deveni consecinţele lipsei de anticipare corectă şi de comunicare dintre instituţiile statului. Această vulnerabilitate trebuie remediată în viitor”, transmite preşedintele Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.

Şeful statului arată că, în elaborarea documentaţiilor tehnice este obligatoriu să se ţină cont de toate scenariile posibile, astfel încât informaţiile relevante să fie la dispoziţia factorilor de decizie.

”În acest moment, atenţia trebuie îndreptată cu prioritate spre găsirea de soluţii. Luptele politice şi declaraţiile cu miză electorală nu ajută la nimic. Controlul demarat pentru a analiza situaţia de la Paltinu va stabili cine a greşit, iar toţi cei vinovaţi trebuie să plătească. Însă dincolo de această evaluare, este cert că angajările în poziţiile de conducere de la nivelul diferitelor autorităţi ale statului trebuie să se facă doar în baza criteriilor de competenţă”, afirmă preşedintele.

”Chiar dacă va fi un proces de durată, eficientizarea administraţiei publice este obligatorie pentru ca statul să îşi poată îndeplini misiunea de a fi în slujba cetăţenilor”, mai spune preşedintele în mesaj.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă decizie pentru genstionarea situaţiei generate de lipsa apei potabile în 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, urmând a fi scoasă apă potabilă din rezervele de stat. Transportul apei va fi realizat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.