România va finaliza în următoarele săptămâni scrisoarea de intenţie privind accesarea de fonduri în cadrul mecanismului SAFE - Security Action for Europe, mecanism care pune la dispoziţie fonduri pentru industria de apărare. Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, că ”o asumare oficială” a statului român privind propunerile de proiecte în cadrul acestui mecanism va avea loc ”în trei-patru săptămâni”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Există acest instrument SAFE al Uniunii Europene, care înseamnă împrumuturi, şi există mecanismul de derogare de la procedurile de deficit. S-a discutat şi s-a agreat ca în acest mecanism SAFE să poată participa aliaţii NATO care au o politică convergentă şi deja s-au semnat nişte parteneriate cu Marea Britanie şi Canada”, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan, la finalul reuniunii Consiliului European. 
 
Întrebat ce sume şi ce programe doreşte România, în cadrul acestui mecanism, şeful statului a răspuns că în următoarele săptămâni va fi redactată scrisoarea de intenţie din partea României privind accesarea banilor europeni în cadrul mecanismului SAFE.
 
”Posibil ca instituţiile să fi lucrat deja pe tema asta. O asumare oficială a statului român cu această scrisoare de intenţie sau propunere de proiecte, în trei-patru săptămâni”, a adăugat Nicuşor Dan.
 
Întrebat care ar fi ţările cu care România ar putea intra în consorţiu pentru accesarea de fonduri în cadrul mecanismului SAFE, Nicuşor Dan a răspuns că nu poate indica, în prezent, un stat cu care România s-ar putea asocia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.