Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre relaţia cu SUA, că am avut un moment de neîncredere, după anularea alegerilor, care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din administraţie, el precizând că în bună măsură am depăşit acest moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu cred că am avut un moment de neîncredere, după anularea alegerilor, neîncredere care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din administraţie. Eu cred că în bună măsură am depăşit acest moment”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, despre relaţia cu SUA.

Şeful statului a mai spus că, în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite, sunt mai multe paliere de discuţii.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Avem un palier foarte important pe zona militară şi prefer că din aceste paliere să existe discuţiile tehnice înainte de o eventuală vizită la nivel înalt”, a completat el, despre o vizită oficială în SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.