Preşedintele Nicuşor Dan se referă, sâmbătă, la o decizie recentă a Curţii Constituţionale, care a adus o schimbare esenţială şi anume preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament. El arată că este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Curtea Constituţională a decis recent o schimbare esenţială: Preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament”, scrie Nicuşor Dan pe Facebook.

”Este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei”, arată şeful statului.

Nicuşor Dan precizează că această clarificare a fost făcută în urma sesizării sale, în cadrul căreia Curtea Constituţională a admis obiecţia şi a declarat neconstituţională o lege privind reorganizarea unor unităţi de cercetare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.