Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare, pentru că există diferenţe mari între instituţii, între poziţii echivalente în diferite instituţii.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă tăierea de salarii de 10% ar trebui să se aplice şi pentru miniştri şi parlamentari. ”Evident că, dacă se întâmplă, trebuie să se întâmple, dar discuţia abia începe”, a spus şeful statului.
Despre tăierea de salarii şi la Administraţia Prezidenţială, Nicuşor Dan a precizat că discuţia abia este la început, dar trebuie să se revină la o lege a salarizării unitare.
”Pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare, pentru că există diferenţe mari între instituţii, între poziţii echivalente în diferite instituţii şi, din cauza asta, unele instituţii, printre care şi Administraţia Prezidenţială, oamenii de aici se duc, evident că au familie, copii, obligaţii, rate, se duc la alte instituţii şi ele nu pot să funcţioneze. Deci noi trebuie să revenim, pentru că am avut o lege a salarizării unitare care a fost modificată de sute de acte normative, noi trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare”, a spus el.
Nicuşor Dan a menţionat că ”oamenii de pe poziţii echivalente trebuie să fie retribuiţi echivalent.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







