Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că liderii partidelor din coaliţie sunt de bună credinţă şi a explicat că, deşi în campania electorală a promis că nu va creşte TVA, nu putea să facă ”un scandal” atunci când Guvernul ”a spus că nu se poate altfel”.
”Eu cred că pe chestiunile mari există bună credinţă de la liderii partidelor. Când am făcut promisiunea şi când am numit prim-ministrul, în acea lună, am discutat cu foarte multă lume din structurile statului, de la Ministerul de Finanţe şi alte locuri unde se cheltuiau banii. Am venit cu o structură de buget naţional, cu măsuri a fi luate pe această structură pe care se putea reduce deficitul fără să fie crescut TVA. Asta a fost condiţia, cred că am fost întrebat în acea dezbatere TV, cum voi face asta şi am spus că impunând Guvernului. În momentul când s-a format Guvernul, asta era condiţia mea. O săptămână mai târziu, Guvernul a spus că nu se poate altfel. Nu puteam să fac atunci un scandal din asta”, a explicat Nicuşor Dan, într-o emisiune difuzată sâmbătă seară la Kanal D.
Şeful statului a precizat că liderii partidelor din coaliţie au bună-credinţă.
”Cred că fiecare partid şi liderii partidelor lucrează cu bună-credinţă”, a declarat Nicuşor Dan.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







