Patrick Bruel a fost pus sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală, dar nu a fost arestat

Patrick Bruel a fost pus sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală, dar nu a fost arestat

Cântăreţul şi actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia au fost depuse mai multe plângeri de către femei pentru abuzuri sexuale, a fost pus sub acuzare şi a fost eliberat miercuri seara sub supraveghere judiciară de către Tribunalul din Nanterre, evitând arestul preventiv solicitat de parchet, a precizat instituţia într-un comunicat.

Artistul în vârstă de 67 de ani este pus sub acuzare în patru cazuri: un viol în regiunea pariziană în 2008, o tentativă de viol în 2010 la Bruxelles, un caz de agresiune sexuală şi hărţuire sexuală în sudul Franţei în 2019 şi un dosar de hărţuire sexuală la Ajaccio, în Corsica, în 2019, informează AFP. 

El se află sub statutul, mai favorabil, de martor asistat în alte patru dosare, printre care un viol în Bretania în 2012, un viol în sudul Franţei în 2015, o tentativă de viol în 2010 şi 2011 în regiunea pariziană şi hărţuire sexuală în 2019 la Nyon, în Elveţia.

În cazul unui ultim dosar - un viol la Grenoble, în sud-estul Franţei, în 2000 - s-a constatat prescripţia.

Printre obligaţiile impuse de controlul judiciar, lui Bruel i se interzice să părăsească teritoriul francez, să ia legătura cu victimele şi familiile acestora sau să se prezinte la domiciliul lor şi să frecventeze un salon de masaj, a precizat Parchetul.

Artistul trebuie, de asemenea, să dovedească faptul că urmează un tratament psihologic şi să depună o cauţiune în valoare de 500.000 de euro.

Judecătorii de instrucţie care l-au audiat la sfârşitul zilei l-au plasat sub supraveghere judiciară, însă Parchetul a sesizat judecătorul de libertăţi şi detenţie pentru a solicita arestarea preventivă, recomandare care nu a fost urmată.

Artistul a petrecut 48 de ore în arest preventiv, fiind interogat de anchetatorii poliţiei judiciare din Paris.

Avocaţii săi au explicat luni că artistul „a dat de înţeles de câteva săptămâni că se află la dispoziţia justiţiei, pentru a putea în sfârşit să răspundă în cadrul procedurii judiciare, în faţa autorităţii competente”. Aceştia nu au făcut miercuri nicio declaraţie.

„Vom putea colabora cu justiţia”, a declarat pentru AFP avocata Myriam Guedj-Benayoun, care apără două femei care îl acuză pe Patrick Bruel de violenţe sexuale la Bruxelles şi la L'Isle-sur-la-Sorgue, în departamentul Vaucluse.

„Este o adevărată primă victorie judiciară pentru victime. Am, desigur, un gând special pentru Daniela Elstner, care a fost prima în această nouă procedură care a deschis cu curaj calea şi datorită căreia această procedură a ajuns aici”, a reacţionat avocata sa, Jade Dousselin.

Potrivit ziarului francez de investigaţie Mediapart, care a dezvăluit acest caz în 18 martie, Daniela Elstner, directoarea generală a Unifrance, îl acuză pe Patrick Bruel că a agresat-o sexual şi că a încercat să o violeze în noiembrie 1997, în timpul Festivalului de Film Francez de la Acapulco (Mexic). Ea avea atunci 26 de ani.

„Parchetul a conştientizat gravitatea şi numărul mare al faptelor, precum şi riscul unei eventuale repetări a acestora şi al exercitării de presiuni asupra victimelor sau martorilor”, a spus avocata Iris Biehler, care susţine o femeie care îl acuză pe cântăreţ de agresiune sexuală la Perpignan în 2019 şi pe alta care denunţă o tentativă de viol la Neuilly în 2019, evocând „un semnal puternic din partea acuzării”.

Această conştientizare vine însă prea târziu pentru avocata Carine Durrieu Diebolt, care o apără pe una dintre reclamante. „Într-un dosar care are potenţialul de a atrage atenţia mass-media (...), câte femei sunt necesare pentru a acuza o celebritate, pentru a ajunge la urmărirea penală?”, s-a întrebat ea pe canalul francez BFMTV.

În timpul reţinerii artistului, avocaţii Guedj-Benayoun şi Corinne Herrmann au anunţat, de asemenea, trei noi plângeri pentru viol şi tentativă de viol.

Sub presiune, Patrick Bruel a anunţat la sfârşitul lunii mai anularea majorităţii concertelor din viitorul său turneu în Franţa şi în străinătate, care urma să înceapă la jumătatea lunii iunie la Paris, înainte de a-l duce la festivaluri.

În ceea ce priveşte festivalurile, anulările au vizat o duzină de concerte: unul în Elveţia, unul în Belgia şi restul în Franţa, conform datelor publicate pe site-ul oficial al artistului.

Organizatorii elveţieni ai unui festival din Fribourg îl eliminaseră deja de la evenimentul lor cu câteva zile mai devreme. La fel au procedat şi organizatorii a trei concerte din Quebec, programate pentru luna decembrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră