Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, întrebat, despre „acordul pentru Justiţie şi stabilitate instituţională” propus de ÎCCJ, că nu a văzut propunerile instituţiei, făcute publice cu puţin timp înainte ca şeful statului să susţină o conferinţă de presă, dar că, în principiu, orice dialog este binevenit. Nicuşor Dan consideră că nu doar societatea, ci şi magistraţii trebuie să „fie mai ponderaţi în manifestările lor publice”, arătând că şi el a fost „beştelit” public de unii reprezentanţi ai acestei categorii. În ceea ce priveşte salariile magistraţilor, şeful statului aminteşte că acestea sunt mult mai mari decât ale altor categorii profesionale.
Întrebat, miercuri, dacă în opinia sa este nevoie de un acord precum cel pe care l-a propus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sau dacă principiile din Constituţie sunt suficiente pentru ca justiţia şi relaţia acestui sistem cu societatea să funcţioneze corect, preşedintele a răspuns că în orice situaţie dialogul este binevenit.
„Pe prima liniuţă (un cod de conduită – n.r.), sunt absolut de acord, dar cred că trebuie să fie în amândouă sensurile, că m-am văzut şi eu beştelit de nişte domni magistraţi zilele trecute, fără să am nicio vină, eu cred că, dimpotrivă, am încercat să fiu echilibrat în a rezolva această problemă a societăţii”, a răspuns Nicuşor Dan.
Acesta adaugă că discuţii pot avea loc, subliniind că şi magistraţii, nu doar societatea, trebuie să fie „mai ponderaţi” în ieşirile publice.
„Niciodată nu strică să mai spui ceva explicit, deşi lucrurile sunt scrise implicit, au fost, sunt mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care vorbesc de raporturile de putere dar niciodată nu strică să explicităm nişte lucruri şi cred că ar fi util pe acest subiect sensibil şi unii şi alţii să fie mai ponderaţi în manifestările lor publice. Pe conţinut, o să vedem. De principiu, orice formă de propunere într-un dialog între părţi e binevenită”, spune preşedintele.
În ceea ce priveşte ideea unei „fidelizări” a magistraţilor, Nicuşor Dan este de părere că există „un echilibru” în acest moment în societatea românească în ceea ce priveşte salariile magistraţilor, care sunt mult mai mari decât cele ale altor categorii profesionale.
„E prima oară când aud subiectul ăsta în spaţiul public. Aşa, de principiu, eu cred că este un echilibru în acest moment în ceea ce priveşte salariile, ele sunt mult mai mari decât la alte categorii profesionale. Pe de altă parte, asta se întâmplă peste tot în lume, pentru că trebuie să dai judecătorului care poate să judece la un moment dat dosare de zeci de milioane de euro, să-i dai şi confortul şi să îl opreşti de la tentaţia de a nu judeca corect. Putem să avem discuţia asta, dar nu cred că e urgentă”, a subliniat preşedintele.
Reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) propun un ”acord pentru Justiţie şi stabilitate instituţională”, în care se prevede că ”Justiţia nu poate fi subiect de campanie, ţintă de atac politic sau instrument de deturnare a responsabilităţilor altor puteri ale statului”. Acordul face referire şi la ”depăşirea neîntârziată a situaţiei actuale de criză”, prin clarificarea publică, printr-o poziţie comună, în sensul că jalonul 215 privind pensiile magistraţilor a fost îndeplinit şi nu afectează eligibilitatea fondurilor europene, dar şi prin adoptarea unei soluţii legislative unitare privind regimul de pensionare. Totodată, se solicită un plan realist de etapizare a modificărilor legislative privind pensionarea.
Nu în ultimul rând, magistraţii cer „măsuri de fidelizare şi stabilitate pentru magistraţii aflaţi în activitate”, prin „acordarea unei cote compensatorii din economiile salariale generate de neocuparea posturilor vacante, direcţionate transparent către magistraţii care asigură efectiv funcţionarea instanţelor şi parchetelor.”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.