Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, după semnarea contractului pentru realizarea drumurilor radiale, că este cel mai ambiţios proiect de infrastructură rutieră al acestui deceniu pentru Bucureşti, care prevede realizarea a 96 de kilometri de drumuri radiale, cu 33 noduri rutiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost azi la Ministerul Transporturilor pentru semnarea Protocolului de colaborare dintre Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti în vederea realizării celor 10 drumuri radiale din Bucureşti, care vor face legătura cu viitoarea autostradă de centură. CNAIR şi ADIZMB au convenit să lucreze împreună pentru a pune în aplicare proiectul european care se va depune în perioada următoare şi care vizează proiectarea drumurilor radiale conexe autostrăzii de centură”, a scris, mari, pe Facebook, Nicuşor Dan.  

Primarul general afirmă că este ”cel mai ambiţios proiect de infrastructură rutieră al acestui deceniu pentru Bucureşti”.  

Proiectul prevede realizarea a 96 de kilometri de drumuri radiale, cu 33 noduri rutiere, prin care principalele şosele ale Capitalei vor fi legate direct de autostrada de centură pentru a fluidiza traficul rutier în Bucureşti şi pentru a genera dezvoltare în regiunea metropolitană. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, într-o postare pe Facebook, că CNAIR şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB) au semnat un Protocol de colaborare, prin care ADIZMB va elabora studiul de fezabilitate pentru construcţia drumurilor radiale conexe Autostrăzii de centură (A0), iar CNAIR se va ocupa de implementarea proiectului. Potrivit ministrului, reţeaua de drumuri va conecta mai eficient comunităţile locale din jurul Bucureştiului şi va elimina aglomeraţia din Capitală. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.