Liderul USR Nicuşor Dan a postat un text foarte scurt miercuri seară, pe Facebook, după informaţiile privind demisia sa din funcţie, spunând doar că Biroul Naţional a luat o decizie, aceasta fiind singura ştire.
"Biroul Naţional al USR a luat o decizie. E singura ştire pentru azi", afirmă Nicuşor Dan după ce membrii Biroului Naţional au decis, cu 11 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi două abţineri, ca partidul să se poziţioneze împotriva modificării Constituţiei în sensul redefinirii familiei.
De asemenea, el urează succes candidaţilor USR în alegerile locale parţiale.
"Până pe 11 iunie, mult succes candidaţilor USR din Târgu Jiu, Buşteni, Lupeni, Craiova, Roman, Almaş şi Covăsânţ din judeţul Arad", scrie liderul USR.
Surse din partid au declarat pentru News.ro că, în urma deciziei Biroului Naţional, Nicuşor Dan şi-a anunţat decizia de a demisiona de la conducerea USR şi a părăsit şedinţa, în pofida insistenţelor celor prezenţi.
Ulterior, vicepreşedintele USR Elek Levente a declarat că Nicuşor Dan îşi va face publică joi decizia în privinţa demisiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...