Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, după baia de mulţime pe care a făcut-o la finalul Paradei de Ziua Naţională, de la Arcul de Triumf, că unii români i-au transmis să aibă grijă de ţara asta şi în special de copii şi asta e important. El i-a invitat pe cetăţeni să continue să creadă în ţara asta, pentru că are un mare potenţial. Şeful statului a fost întrebat şi despre faptul că nu avem ministru al Apărării, după demisia lui Ionuţ Moştean, el afirmând că ministrul Economiei, Radu Miruţă e interimar şi să nu stricăm această sărbătoare naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În primul rând, e o zi de sălbătoare azi, deci, la mulţi ani tuturor românilor, îi invit să continuă să creadă în ţara asta, pentru că are un mare potenţial şi pe cei de aici, şi pe cei din diaspora, şi, dincolo de asta, am fost impresionat, ca şi anii trecuţi, de cât de multă lume a venit. Asta înseamnă că oamenii ţin la ţară”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, după ce a făcut o baie de mulţime de aproape două ore, la finalul paradei de Ziua naţională a României. Întrebat ce i-au transmis oamenii, preşedintele Nicuşor Dan a spus că ”cei mai mulţi i-au urat la mulţi ani”.

”Unii mi-au transmis să am grijă de ţara asta şi în special de copii. Asta e important”, a afirmat preşedintele.

Despre mesajul transmis de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru poporul român, cu prilejul Zilei Naţionale, şeful statului a arătat că, aşa cum a spus de multe ori, ”relaţia cu Statele Unite este o relaţie trainică, consolidată pe multe paliere şi e un gest firesc”.

Întrebat în legătură cu faptul că România nu are un ministru al Apărării, după demisia lui Ionuţ Moşteanu, preşedintele Nicuşor Dan a replicat: ”Domnul Miruţă este ministru interimar. Haideţi să nu stricăm sărbătoarea naţională”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.