Primarul Nicuşor Dan, a declarat luni, despre divizarea votului, pe dreapta, prin intrarea în cursa electorală pentru prezidenţiale, că avem o opţiune, şi anume schimbăm fundamental modul în care funcţionează instituţiile, păstrând însă sistemul democratic şi aparteninţa la UE şi NATO şi aceasta este direcţia pe care el o propune. Nicuşor Dan a mai spus că, în acest context, contează mult mai puţin sprijinul partidelor.
”Noi am avut multe rânduri de alegeri după 1989 în care a contat foarte mult filiera politică, sprijinul partidelor, mecanismele de partid. Nu mai suntem în paradigma asta. Suntem într-o ipoteză nouă în care avem o opţiune, schimbăm tot, dar părăsim direcţia pro-occidentală. Mai avem o opţiune, păstrăm tot, aşa cum a mers până acum şi mai avem o opţiune schimbăm fundamental modul în care funcţionează instituţiile statului român păstrând însă sistemul democratic şi aparteninţa noastră la Uniune şi la NATO”, a arătat Nicuşor Dan.
El a precizat că aceasta este direcţia pe care el o propune.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Aşa cum am spus, contează mult mai puţin în acest context sprijinul partidelor, mai puţin logistica. Bineînţeles, contează foarte mult aderenţa oamenilor la aceste valori şi o să urmeze o campanie în care fiecare dintre candidaţi îşi va expune programul, trecutul, lucrurile pe care le-a făcut pentru societate şi sunt convins că oamenii vor alege în cunoştinţă de cauză”, a subliniat Nicuşor Dan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.