Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre criticile aduse de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, la adresa proiectului prezentat de premierul Ilie Bolojan, privind reforma pensiilor magistraţilor, că România are nevoie de stabilitate şi stabilitatea asta este obţinută prin colaborarea unor structuri politice care în mod tradiţional au avut opinii divergente, iar faptul că ei continuă să lucreze împreună este un succes.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă ministrul justiţiei mai poate rămâne în funcţie după ce la câteva ore după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat proiectul cu principale direcţii pe care le vizează pentru reforma pensiilor magistraţilor, a venit şi practic a desfinţat tot ce a spus premierul.
”Suntem într-o poziţie în care România are nevoie de stabilitate şi stabilitatea asta este obţinută prin colaborarea unor structuri politice care în mod tradiţional au avut opinii divergente. Faptul că ei continuă să lucreze împreună este un succes şi o dovadă de responsabilitate. Şi domnul ministru al justiţiei şi domnul prim-ministru vor fi parte din dialogul din zilele următoare. Pentru moment, noi avem un proiect, din discuţiile pentru pachetul de pensii speciale din pachetul 2, astfel încât să ajungem la o versiune agregată de toată lumea”, a răspuns preşedintele Nicuşor Dan.
”Dacă viaţa reală ar fi enunţ, demonstraţie, QED, n-ar mai exista meseria asta. Suntem în meseria asta, reprezentăm părţi din societate, care au opinii diferite, trebuie să mediem. Asta e meseria”, a mai spus şeful statului, întrebat dacă aceasta poate fi considerată o colaborare în Executiv.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, declara marţi că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este ”o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens. Ministrul a mai afirmat că nu crede că premierul Ilie Bolojan nu are în vedere o etapizare în privinţa creşterii vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.