Primarul general al Capitalei anunţă, miercuri seară, că a semnat certificatul de urbanism pentru reparaţii capitale la monumentul Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am semnat certificatul de urbanism pentru reparaţia capitală a monumentului - Fântâna George Grigorie Cantacuzino, amplasat în Parcul Carol. Lucrările presupun restaurarea bazinului, a cascadei şi a corpului fântânii, dar şi reparaţia instalaţiei electrice şi a celei de apă”, a transmis, miercuri seară, primarul general.  

Nicuşor Dan afirmă că, până în prezent, au fost realizate Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI), proiectul tehnic şi au fost obţinute certificatele de urbanism necesare demarării lucrărilor.  

”Fântâna George Grigorie Cantacuzino este un monument neoclasic, construit de arhitectul Al. Freiwald şi sculptorul Karl Storck în anul 1870, la iniţiativa primarului de atunci, Gheorghe Grigore Cantacuzino. Ultimele intervenţii asupra monumetului au avut loc în anul 2005, din păcate fântâna fiind în prezent nefuncţională”, a mai transmis primarul.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.