Preşedintele PNL Nicolae Ciucă anunţă joi că o prioritare clară şi asumată a PNL este crearea unui mediu propice investiţiilor, în care firmele româneşti să aibă capacitatea de a se dezvolta. Liderul liberal afirmă că şi în actuala configuraţie guvernamentală, continuă să susţină mediul privat, singura soluţie pentru păstrarea locurilor de muncă ale românilor, crearea altora noi şi creşterea economiei reale pe termen lung.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Capitalul românesc a avut performanţe solide în 2022, reuşind să se consolideze şi să contribuie la creşterea economică. O spune o statistică realizată de grupul Coface, care indică faptul că în top 500 companii mari din Europa Centrală şi de Est se află 60 de societăţi româneşti. Faţă de anul anterior analizat, numărul de companii româneşti din clasament l-a depăşit pe cel al Ungariei”, scrie preşedintele PNL într-o postare.

Liderul liberal arată că ”este un efect direct al măsurilor luate de guvernarea liberală şi al programelor de sprijin pentru mediul de afaceri”.

”O prioritare clară şi asumată a PNL este crearea unui mediu propice investiţiilor, în care firmele româneşti să aibă capacitatea de a se dezvolta şi de a putea concura cu succes pe plan extern. Şi în actuala configuraţie guvernamentală, continuăm să susţinem mediul privat, singura soluţie pentru păstrarea locurilor de muncă ale românilor, crearea altora noi şi creşterea economiei reale pe termen lung”, spune Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.