Prim-ministrul României Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi. Primirea a avut loc în contextul vizitei efectuate de către oficialul Republicii Moldova la Bucureşti, la invitaţia omologului său român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a salutat vizita oaspetelui din Republica Moldova şi a subliniat nevoia de dialog în vremuri complicate şi cu efecte importante ale situaţiei actuale, determinată de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucraina. Premierul României a reafirmat sprijinul deplin şi activ al României pentru dezideratele Republicii Moldova ca, împreună cu Ucraina şi Georgia, să devină candidat la admiterea în Uniunea Europeană. Nevoia abordării unitare a celor trei state din trio-ul asociat se regăseşte permanent pe linia eforturilor susţinute ale României pe această direcţie”, a transmis, marţi seară, Executivul, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului citat, oficialul de la Chişinău a salutat şi mulţumit pentru sprijinul constant al României, susţinerea politică, economică şi financiară pentru ca Republica Moldova să traverseze crizele suprapuse cu care se confruntă – refugiaţi, criza energetică, inflaţia – dar şi pentru a-şi atinge dezideratul de a dobândi statutul de candidat la admiterea în Uniunea Europeană. 

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

”Cele două părţi au făcut o trecere în revistă a principalelor problematici bilaterale, inclusiv eforturile fluidizării traficului la frontieră. În acest sens, optimizarea procedurilor de lucru va putea permite eficientizarea acţiunilor derulate pentru controlul la frontieră. Au mai fost abordate problematica energiei şi evoluţiile de securitate din regiune, cu precădere dezinformarea şi propaganda respectiv elementele de război hibrid prezente în stânga Prutului”, a mai transmis Guvernul.  

De asemenea, au fost abordate temele cooperării cu instituţiile internaţionale şi cu România în întărirea instrumentarului de asigurare a păcii şi stabilităţii, a securităţii cetăţenilor în Republica Moldova şi în regiune. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.