Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Bruxelles, că a prezentat oficialilor europeni că există acea limită de 9,4% în PNRR pentru bugetul de pensii şi au convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu altul, care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale şi de un indicator de disciplină financiară. El a menţionat că a dat aceste exemple, cu jalonul de la pensii, cu decarbonarea, sau jalonul de la transport, astfel încât să înţeleagă de principiu, care este intenţia, obţinând acordul preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen ca la nivelul comisiile de specialitate, tehnic, să fie stabilite aceste detalii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Ieri, la întâlnirea pe care am avut-o cu doamna preşedinte Ursula von der Leyen, nu am intrat în detalii. La nivelul acesta, niciunul dintre noi nu a avut nici timpul necesar şi nici nu aveam pregătite elementele pentru a discuta aceste detalii”, a spus el despre discuţiile pe tema pensiilor speciale. 

Şeful Executivului a menţionat că ”au fost convenite elementele de principiu, prin care să continuăm implementarea PNRR”.

”Am spus în argumentarea pe care am făcut-o, că am dat aceste exemple, cu jalonul de la pensii, de la decarbonare, sau jalonul de la transport, astfel încât să înţeleagă de principiu, care este intenţia, obţinând acordul dumneaei ca la nivelul comisiile de specialitate, tehnic, să fie stabilite aceste detalii”, a precizat Nicolae Ciucă.

El a precizat că ”există deja un raport al Băncii Mondiale şi ministrul muncii a discutat şi au pus la dispoziţie toate datele necesare astfel încâtt, pe baza acelor date concrete, să avem o susţinere cât se poate de argumentată în ceea ce priveşte înlocuirea acestui indicator de 9,4% şi un indicator de disciplină financiară”.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ: ”Am discutat şi aspectul ajustării a o serie de jaloane şi ţinte, astfel încât ele să fie realizabile până în anul 2026”, a spus premierul. 

Nicolae Ciucă a arătat că ”este de foarte mare interes capitolul pensii”. 

”Am discutat specific acest aspect, am prezentat că există acea limită de 9,4% în PNRR pentru bugetul de pensii şi am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu altul, care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale şi de un indicator de disciplină financiară”, a precizat premierul Ciucă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.