Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat luni, la deschiderea oficială a Bucharest Leaders' Summit: "The Highway to Succes", că suntem deja într-un dezbatere legată de tot ceea ce avem de făcut pentru ca într-adevăr România să capete o dinamică şi un ritm similar cu cel al ţărilor dezvoltate şi avem nevoie de lideri care să înţeleagă nevoia şi posibilitatea menţinerii de către ţara noastră a unui ritm cât se poate de accelerat, să putem să ajungem din urmă pe cei care cu mai mulţi paşi în faţa noastră”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

 

”Am convingerea că prin cele două programe asumate la nivel guvernamental şi anume acela ca rpin PNRR să putem să recuperăm şi să finalizăm parte din procesele de modernizare şi de transformare a României, în toate sectoarele, că vorbim de digitalizare, de serviciul social pentru cetăţeni iar a doua asumare este cea legată de accederea noastră la OECD. Este un parcurs pe care ne-am asumat cu toţii că trebuie să-l finalizăm, suntem în plin proces de derularea foii de parcurs pe care am primit-o anul trecut la Paris şi este cât se poate de obligatoriu să putem să găsim soluţiile pentru a ajunge la standardele specific acestei organizaţii care reuneşte cele mai dezvoltate cele mai moderne şi cele mai industrializate ţări din lume”, a spus Nicolae Ciucă.

El a precizat că ”pentru toate aceste lucruri avem nevoie de lideri care să înţeleagă nevoia şi posibilitatea menţinerii de către ţara noastră a unui ritm cât se poate de accelerat, să putem să ajungem din urmă pe cei care cu mai mulţi paşi în faţa noastră”.

Preşedintele Senatului a spus că România este o ţară cu un potential agricol enorm, cu trei chiar patru bazine mari legumicole cu o mare capacitate de susţinere a sectorului zootehnic, şi are totuşi un deficit de balanţă comercială de 2,4 sau 2,6 miliarde de euro, cee ace este absolut incredibil.

”De asemenea în condiţiile în care ştim cu toţii că am avut şi avem în continuare un sector al educaţiei în domeniul medicinii şi farmaceuticii destul de consolidat şi cu potenţial foarte mare de asemenea deficitul de balanţă comercială este undeva la 2 miliarde şi ceva de euro. Apoi vine partea care este cu adevărat greu de înţeles. Ştim cu toţii că am avut o industrie chimică şi petrolieră destul de dezvoltate în ţara noastră aici deficitul de balanţă urcă la 4 miliarde. (…) Avem 3 sau 4 rafinării de putere şi importăm 95 % din bitumul cu care trebuie să construim aceste autostrăzi, în condiţiile în care reziduurile rezultate din prelucrarea petrolului trebuie să cheltuim bani ca să le stingem cumva ecologic şi să îndeplinim normele vorbele de mediu”, a arătat Ciucă.

Preşedintele Senatului a spus că în România intră zilnic aproximativ 1.000 de tone de celuloză, în donţiile în care am avut trei sau patru combinate de celulozî şi astăzi am ajuns să importăm.

”Avem Delta Dunării plină de stuf, avem ogoarele pline de material vegetal, paiele care rămân după recoltarea culturilor şi avem de asemenea păduri şi reziduuri, resturi de lemn care rămân şi nu suntem în stare să ne producem propria hârtie”, a completat Ciucă.

Liderul PNL a mai spus că ultimul domeniu care este de asemenea foarte important şi la care de asemenea avem un deficit de balanţă comercială, deşi ne place foarte mult sa vorbim despre ponderea pe care IT-ul o are în PIB-ul României aproximativ 8,5 %, când vine vorba de industria calculatoarelor, a pieselor electronice şi  opticii, balanţa de asemenea depăşeşte 2 miliarde”.

El a mai arătat că ”România a reuşit să realizeze o capacitate de producţie de energie verde de aproximativ 1500 de megawaţi aproape la fel de mult sau chiar mai mult decât produce un reactor de la centrala nucleare de la Cernavodă, doar că toate piesele şi componentele pentru dezvoltarea acestor capabilităţi le importăm”.

”Ne aflăm într-o proximitate imediată a conflictului din Ucraina, nu departe de conflictul din Orientul Mijlociu şi vorbim de rezilienţă. Putem să vedem ce înseamnă rezilienţa pentru ţările care din păcate şi din nefericire în momentul de faţă trebuie să facă faţă agresiunilor Ucraina, atacurilor teroriste în Israel şi să se apere. Trebuie să gândim ca o naţiune care îşi doreşte un viitor pentru tânăra generaţie, să aibă capacităţi proprii de rezilienţă, nu doar în domeniul apărării ci de puterea unei societăţi să reziste la factori externi care pot să perturbe normalitatea şi pot să pună la grea încercare lidership-ul”, a afirmat Ciucă.

Liderul PNL a menţionat că nu este doar o responsabilitate a cuiva aflat vremelnic într-o funcţie ci trebuie să fie o responsabilitate a întregii societăţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.