Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, marţi, că urmează perioada cea mai dificilă, întrucât au fost deja vaccinate toate persoanele care au dorit acest lucru, dar şi cei cu comorbidităţi. ”Avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”, atrage atenţia Nelu Tătaru, precizând că pandemia nu s-a încheiat şi doar de atingerea imunizării colective depinde ”un val patru uşor”, aşteptat de specialişti în toamnă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, la Digi 24, dacă vom ajunge la 10,4 milioane de persoane vaccinate în toamnă şi a afirmat: ”Este ceva de dorit, dar, având în vedere că până acum am vaccinat toţi doritorii, cei care au solicitat, au avut comorbidităţi, au intrat în clasele 1, 2 şi 3, cred că acum vine perioada cea mai dificilă mai ales că avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”.

Tătaru crede că este necesară atingerea imunizării colective.

”Noi trebuie să ajungem la o imunizare de 60 – 70% care înseamnă atât vaccinare, cât şi trecere prin boală. Cred că nu este momentul să alegem dacă ne vaccinăm sau trecem prin boală. Cred că ar trebui să alegem să ne vaccinăm”, a mai afirmat Tătaru, precizând că ”suntem la o imunizare în masă – vaccinare şi trecere prin boală - de 30 – 40%”.

Fostul ministru al Sănătăţii a precizat că pandemia nu s-a încheiat şi doar de atingerea imunizării colective depinde ”un val patru uşor”, aşteptat de specialişti în toamnă.

”Cred că ţine farte mult de noi, atât ca atitudine, cât şi la ritmul de vaccinare (...) După cum spun specialiştii, sunt 24 de tulpini deja identificate, alte 13 sunt în lucru. Sunt 37 dacă le adunăm. Fiecare tulpină va produce o anumită patologie la nivelul fiecărui  organism în parte. Sutem o particularitate fiecare dintre noi (...) Vaccinarea duce la scăderea numărului de decese şi la reducerea numărului de pacienţi în ATI”, a mai declarat Tătaru.

CNCAV a transmis, marţi, că 20.69% din populaţia eligibilă, respectiv 3,3 milioane de persoane cu vârsta de peste 16 ani, este vaccinată cu schemă completă, iar 5.23% a primit o doză de vaccin. 

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că există posibilitatea ca 6 milioane de români să fi trecut prin infecţia cu noul coronavirus, iar trecerea prin boală este unul dintre motivele pentru care unele persoane aleg să amâne vaccinarea.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.