Fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu a declarat, miercuri, că în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, când a mers acasă la fostul vicepremier Gabriel Oprea, nu i-a întâlnit acolo pe procurorul şef al DNA Laura Kovesi, pe fostul şef al SRI George Maior sau pe adjunctul acestuia, Florian Coldea. El a mai spus că nu crede că în România "cineva poate să influenţeze decisiv alegerile".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Eu am fost invitat de domnul Oprea la ora 19.30 seara, după care la ora 20 şi 15 minute am plecat. L-am întâlnit acolo pe domnul Iordănescu şi pe Eugen Nicolicea, a spus şi dânsul că a fost acolo în jurul acelei ore. Nu-mi amintesc să-l fi văzut, probabil că a fost dacă domnia sa a declarat aşa. Am plecat şi nu m-am întâlnit nici cu domnul Maior, nici cu doamna Kovesi, nici cu domnul Coldea. Oprea urmărea la televizor evoluţiile privind prezenţa la vot. Ne-am uitat la televizor, la 20.30 eram deja acasă, mă aştepta familia”, a declarat Onţanu miercuri, după procesul de la Curtea de Apel Bucureşti în care este inculpat pentru fapte de corupţie, Neculai Onţanu. 
 
Întrebat dacă se putea face ceva în seara alegerilor din 2009 astfel încât Traian Băsescu să câştige alegerile, Onţanu a răspuns: "Vreţi să va spun sincer? Nu cred. Este o făcătură (toată această discuţie - n.red.). Nu cred, pentru că alegerile erau conduse de către Biroul Electoral Central, de către Birourile electorale de circumscripţie de la judeţe, prefecturile erau implicate, nu cred că nimeni altcineva putea să influenţeze într-un fel sau altul rezultatul alegerilor. Nu cred că în România putea să influenţeze cineva decisiv alegerile”.
 
Întrebat dacă l-a văzut vreodată pe Gabriel Oprea împreună cu Laura Kovesi sau cu Florian Coldea în cadrul unor întâlniri informale, Onţanu a susţinut că nu i-a văzut niciodată. "Nu i-am văzut şi nu ştiu ce tip de relaţii au existat între Oprea şi Kovesi”, a mai susţinut fostul primar al sectorului 2. 
 
El a mai spus că urmează ca cei care au participat la acea întâlnire din seara alegerilor să fie chemaţi la audieri de Comisisa parlamentară şi să spună sub jurământ ceea ce ştiu. 
 
În plus, Onţanu a mai susţinut că nu a fost chemat de Gabriel Oprea să fie serbat la el acasă, fiind o simplă întâlnire, nu o petrecere. "I-am spus că pot să trec pe la el, dar că nu pot să stau mult deoarece e şi ziua mea de naştere şi că mă aşteaptă familia”, a completat fostul primar. 

În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, pentru abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”.

Dan Andronic a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a susţinut că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

Gabriel Oprea spunea atunci că întâlnirea despre care a relatat jurnalistul Dan Andronic a fost doar o invitaţie la masă cu ocazia zilei de nume a lui Neculai Onţanu.

Ulterior, Oprea a arătat că întâlnirea din 2009 nu a avut un caracter politic, ci a fost o “cină informală”.

”Nu i-am organizat ziua de sfânt a domnului Onţanu. A fost o cină, s-a servi masa, ne-am uitat la televizor. Normal i-am spus la mulţi ani şi domnului Onţanu. A fost o cină informală. (...) Nu a fost nimic politic, am servit masa şi ne-am uitat la televizor”, a spus Oprea.

Neculai Onţanu urmează să fie audiat săptămâna viitoare de Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 alături de Vasile Blaga, Ana Maria Pătru, Anghel Iordănescu, Marcel Opriş şi alţi politicieni şi diplomaţi implicaţi în procesul electoral. Fostul şef al SRI, George Maior, va fi audiat pe 6 iunie.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.