Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, iniţiată de USR şi PNL, a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia îi cere demisia ministrului, caracterizându-l drept „un ministru de nota 4”. Înaintea moţiunii, ministrul a declarat, comentând titlul acesteia, că probabil semnatarii sunt adepţii sistemului sovietic, cu note de la 1 la 5. De asemenea, în timpul şedinţei de plen, ministrul a distribuit pe Facebook o fotrografie cu fiul său Teodor şi cu partenera acestuia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut apel la normalitate, în Parlament, unde a fost citită moţiunea simplă împotriva sa. Toader spune că revenirea la normalitate înseamnă ca un cetăţean să nu fie trimis în judecată pe nedrept. El a fost şi ironic, spunând că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion. În finalul intervenţiei sale din Camera Deputaţilor, Toader a spus că un om poate sta pe nedrept închis câţiva ani, dar statul nu poate spune că a fost o greşeală, pentru că este invocat tot timpul principiul independenţei justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE 18- Toader, în Parlament: Îi spui omului că a stat o noapte, o lună, un an, şapte ani în puşcărie degeaba, dar noi spunem „independenţa justiţiei”, nu putem spune că s-a greşit

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus marţi, în finalul intervenţiei sale din Camera Deputaţilor, unde se dezbate moţiunea depusă de opoziţie împotriva sa, că un om poate sta pe nedrept închis câţiva ani, dar statul nu poate spune că a fost o greşeală, pentru că este invocat tot timpul principiul independenţei justiţiei.

„Vreau să vă reamintesc următorul lucru şi dacă mergeţi pe minima empatie, îmi daţi dreptate: gândiţi-vă la ăia de erau pe Ştirbei Vodă puşi în lumina reflectoarelor, au stat ani de zile în puşcărie apoi li s-a spus că fapta nu există. Îi spui omului că a stat o noapte, o lună, un an, şapte ani în puşcărie degeaba, dar noi spunem independenţa justiţiei, nu putem spune că s-a greşit, să meargă la CEDO”, a declarat Toader în Parlament.

El a adăugat că îşi asumă rolul de a dezvolta ceea ce este bun, dar trebuie observate şi lucrurile mai puţin bune.

„Care este rolul pe care mi-l asum? Acesta de a susţine, de a dezvolta ceea ce e este bun, dar să nu ne facem că nu vedem lucrurile mai puţin bune sau chiar alea rele, să nu ne sustragem de la a ne îndeplini obligaţia de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamnetale”, a explicat Toader.

Ministrul a spus că rămâne deschis dialogului interinstituţional pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor din justiţie.

„Nimeni nu deţine monopolului adevărului absolut, avem acelaşi interes comun: stat de drept, drepturi şi libertăţi fundamentale, racordarea la marea familie europeană”, a concluzionat Toader.

UPDATE 18:01 - Toader face apel la normalitate, în Parlament: Revenirea la normalitate înseamnă să nu ai un cetăţean care să fie trimis în judecată, să stea în puşcărie, apoi să fie achitat

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, face apel la normalitate marţi, în Parlament, unde a fost citită moţiunea simplă împotriva sa, depusă de USR şi PNL. Toader spune că revenirea la normalitate înseamnă ca un cetăţean să nu fie trimis în judecată pe nedrept. El a fost şi ironic, spunând că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion.

„Trecând peste discursul politic sau din alte interese, mesajul pe care vreau să-l transmit este acela de revenire la normalitate în activitatea de înfăptuire a justiţiei. Revenirea la normalitate înseamnă să nu ai un cetăţean care să fie trimis în judecată, să stea în puşcărie, apoi să fie achitat. Sigur, îi dă CEDO 2.000-3.000 de euro, dar vă rog pe voi să spuneţi dacă banii achită şi suferinţa morală”, a spus Toader în Parlament.

El a continuat, spunând că revenirea la normalitate înseamnă respectarea competenţelor, norme juridice clare şi previzibile pe care să le cunoască toţi, înseamnă standarde europene şi reducerea duratei de soluţionare a proceselor, precum şi reducerea numărului de achitări.

„Revenirea la normalitate înseamnă să trecem de la o politică penală represivă, la una preventivă, cu recuperarea prejudiciilor. Înseamnă se reaşezăm competenţele jurisdicţionale”, a subliniat ministrul Justiţiei.

Toader a mai spus că apreciază faptul că în moţiune sunt foarte mult citate din el. El a vorbit despre sistemul sovietic după care ar fi putut fi notat (grila de notare este de la 1 la 5), comendând de asemenea ironic că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată.

„Eu apreciez faptul că autorul moţiunii a citat consistent din spusele mele pe perioada evaluării şi chiar îi mulţimesc, înseamnă că urmăreşte şi chiar reţine din spusele mele. Am observat că a încercat să facă o evaluare pe modelul pe care l-am făcut eu, în 20 de puncte, chiar dacă unele au tot fost repetate. A făcut referire de cel puţin trei ori la sistemul sovietic, din diferite perspective. Spune de nota 4. Nu au spus care a fost şi sistemul de referinţă. Repetând de trei ori sistemul sovietic, după acesta grila de notare este de la 1 la 5. Mai este un principiu care spune că cel care te evaluează trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu tine şi eu ştiu că domnul deputat ştie conţinutul, proprietatatea afirmaţiilor făcute”, a mai spus Toader.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, citită în Parlament: A venit vremea evaluării şi am concluzionat că sunteţi un ministru de nota 4

„Spuneaţi că vine pentru fiecare o vreme a evaluării pentru fiecare. A venit vremea evaluării dumneavoastră şi am concluzionat că sunteţi un ministru de nota 4”, se arată în textul moţiunii numită „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4”, citit de deputatul USR, Stelian Ion.

Partidele semnatare se întreabă cum ar fi arătat România astăzi dacă în urmă cu o sută de ani, în pragul Marii Uniri, ar fi fost condusă de politicieni precum Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu sau Viorica Dăncilă, în locul regelui Ferdinand, reginei Maria sau al lui Ionel Brătianu.

„Nici măcar după un sfert de secol de la recâştigarea libertăţii în 1989, nu reuşim să ne găsim liderii de care să fim mândri, care să ne reprezinte cu cinste în ţară, dar şi în exterior, care să pună mai presus interesul public, în faţa interesului personal”, se arată în textul moţiunii.

Opoziţia arată că societatea românească este atacată grav de virusul corupţiei, care s-a dezlănţuit, astfel că instituţiile judiciare ar trebui lăsate să-şi facă datoria.

PNL şi USRssubliniază că şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader se face vinovat de faptul că ridicarea MCV a devenit un obiectiv îndepărtat, adăugând că Toader este doar un instrument în mâinile lui Dragnea şi Tăriceanu, astfel că a decis să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA doar pentru a decapita cea mai incomodă şi nesuferită instituţie din România pentru corupţi.

„Domnule ministru, dumneavoastră chiar credeţi că imaginea României în lume a fost afectatată de interviurile şi declaraţiile procurorului-şef DNA, ale procurorului general? Nu cumva imaginea ţării a avut de suferit din pricinia armatei de infractori care s-au mobilizat în ultima perioadă pentru a închenunchea justişia, care nu mai are o altă preocurpare decât să scape de dosarele penale, slăbind justiţia şi modifând legistaţia penală”, scriu PNL şi USR.

Deputaţii îl acuză pe ministru că a politizat justiţia, că a contribuit la modificarea legilor justiţiei în sprijinul infractorilor şi în defavoarea victimelor, a afectat, prin afirmaţii sale, imaginea justiţiei din România şi a luat măsuri nedrepte, incorecte şi nocive pentru justiţie, astfel încât magistraţii nemulţumiţi au ieşit în stradă pentru a apăra statul de drept.

„Ocupat fiind cu ocrotirea drepturilor infractorilor, mai ales a politicienilor, nu aveţi timp să vă plecaţi urechea şi la nevoile reale ale magistraţilor. Nu le asiguraţi condiţii decente de muncă. Sunt sufocaţi de dosare la propriu şi la figurat, lucrează în birouri mici, înghesuiţi, în condiţii total improprii. Dacă vor să vă întâlnrească, îi evitaţi, dacă îşi exprimă nemulţumirea public, îi certaţi ca şi cum ar fi subordonaţii sau angajaţii dumneavoastră, spunând că nu e treaba lor să îşi dea cu părerea. După dumneavoastră, magistraţii ar trebui să stea cuminţi, să asiste pasiv la distrugerea justiţiei şi a statului de drept, să nu îi deranjeze câtuşi de puţin pe cei care vor să siluiască justiţia şi să fie mulţumiţi doar pentru că primesc o leagă”, mai scrie în textul moţiunii.

De asemenea, mai spun parlamentarii din opoziţie, ministrul Justiţiei s-a poziţionat, prin cererea de revocare a şefei DNA, de partea infractorilor, împotriva justiţiei, afirmând că a reuşit „performanţa negativă de a spulbera mitul profesionalismului”. Ei se întreabă retoric cu ce l-a deranjat procurorul general, Augustin Lazăr, de a cerut revocarea lui, spunând că probabil nu i-a plăcut că l-a contrazis, spunând adevărul despre legile justiţiei şi despre modificările aduse codurilor penale.

PNL şi USR îi cer lui Toader demisia.

„Prin comportamentul dumneavoastră aţi abandonat justiţia ăn mâna infractorilor şi aţi trimis România în trecut, în perioada Năstase-Stănoiu, în care dosarele se rezolvau în şedinţele de partid. Pentru acest motiv ar fi trebuit să vă daţi demult timp demisia. Nu e târziu nici acum! Domnul Nicolicea îşi aşteaptă rândul. Între dumneavoastră şi domnia sa nu ar fi mare diferenţă”, scriu USR şi PNL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.