Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, depusă de PSD, va fi dezbătută şi votată marţi în plenul Camerei Deputaţilor, a decis Biroul Permanent al Camerei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moţiunea simplă ”Şi minciuna poată să ucidă” prin care se cere demiterea Ralucă Prună va fi dezbătută începând cu 14.30, a anunţat secretarul Camerei Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Biroului Permanent. 

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, a anunţat, luni, că moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost depusă la Camera Deputaţilor, fiind semnată de 80 de parlamentari.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD va depune luni, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, care va avea titlul ”Şi minciuna poate să ucidă”, aceasta fiind cea de-a doua moţiune simplă împotriva sa.

”Se depune astăzi. Textul moţiunii e deja redactat şi va fi depus astăzi. Sunt toate şansele ca mâine (marţi - n.r.) să se dezbată şi tot mâine să se voteze în plen”,  a spus Dragnea, luni, la Parlament.

Liviu Dragnea a mai spus că ”îşi recunoaşte vina” că prima moţiune simplă împotriva lui Prună nu a fost votată de parlamentarii PSD.

”Motivele expuse atunci nu ne-au convins pe noi că era cazul a se depune o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei”, a adăugat Dragnea

”Declaraţiile publice pe care le-a făcut doamna ministru al Justiţiei nouă ni se par foarte grave. Nu cred că va ţine seama domnul prim-ministru. Doamna ministru are posibilitatea (...) să poată să explice ce a vrut să spună. (...) Eu nu am conversaţii uzuale cu doamna Prună şi nici nu avem o comunicare. Sincer, nici nu ţin să comunic cu doamna Prună”, a mai spus Dragnea.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), că a minţit la CEDO atunci când a spus că a fost asigurat un buget a câte 150 de milioane de euro pentru şapte penitenciare.

"Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani", a spus Raluca Prună în şedinţa CSM.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a reacţionat arătând că este "şocantă" declaraţia ministrului Raluca Prună, prin consecinţele pe care le implică, şi că aceasta va avea impact asupra relaţiilor cu celelalte state UE. "Problema trebuie clarificată şi nu trebuie să rămână la nivelul unui titlu senzaţional şi trecător de presă, pentru că prezintă importanţă din mai multe perspective", a scris Gîrbovan pe pagina sa de Facebook, întrebând când a aflat ministrul de inducerea sa în eroare şi ce a făcut ulterior pentru a corecta informaţia falsă trimisă la CEDO.

Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune simplă pe Justiţie, iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şendiţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.