Fostul ministru al Apărării Naţionale Mircea Duşa s-a arătat nemulţumit că reprezentanţii autorităţilor locale din Miercurea Ciuc nu au participat la manifestările de Ziua Naţională şi că oraşul nu a fost pavoazat cu drapele tricolore, situaţie care persistă de ani de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poate că nu este tocmai potrivit ca într-o zi atât de sfântă pentru români să îmi exprim mâhnirea, că încă o data reprezentanţii autorităţilor locale - Consiliul Judeţean, Primăria - nu sunt prezenţi la ceremonialul şi parada militară oranizată cu ocazia Zilei Naţionale, deşi sunt, conform legii, reprezentanţi ai statului şi, conform Legii 136, au obligaţia, împreună cu Comenduirea Garnizoanei, cu Prefectura, să organizeze festivităţi dedicate acestui important eveniment. De altfel, văd că nici pavoazarea nu s-a făcut în Miercurea Ciuc şi îmi pare rău că se persistă în această situaţie de ani de zile. Chiar dacă reprezentanţii UDMR au declarat că pentru ei Ziua Naţională este o zi a tristeţii, cred că mai mult ca oricând românii, indiferent de etnie, trebuie să fie uniţi, pentru a întâmpina Centenarul Unirii, anul 2018, aşa cu se cuvine”, a spus Mircea Duşa.

Deputatul PSD a apreciat însă prezenţa la manifestări a câtorva zeci de cetăţeni ”simpli” de etnie maghiară.

”Apreciez că au participat mulţi cetăţeni, oameni simpli de etnie maghiară, la cremonialul de astăzi, dar cei care au şi obligaţia legală să se preocupe de organizarea acestui eveniment au lipsit; au trimis câte o coroanăprin anumiţi funcţionari sau salariaţi de la Primărie şi CJ, dar asta, încă o dată, nu este demn de ceea ce ar trebui să reprezinte cei din administraţia locală”, a mai spus fostul ministru al Apărării Naţionale.

Întrebat cum comentează apariţia în oraş a unor afişe bilingve, în limba română şi în limba maghiară, cu mesajul ”Noi nu am uitat!”, făcând referire la anumite principii din Rezoluţia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, amintinsu-se ”deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său si fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în propoprţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”, Mircea Duşa a afirmat că nu este ”normal” ca Ziua Naţională să fie ”tulburată” de astfel de demersuri, fiindcă România este ”o naţiune demnă în lume”, care trebuie să îşi respecte simbolurile naţionale.

”Nu este normal, este o zi sfântă pentru români şi nimeni nu trebuie să tulbure liniştea şi unitatea României şi faptul că Ziua Naţională este moment de mândrie şi de respect pentru ceea ce au făcut militarii români, pentru că sărbătorim şi 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi armata a creat premisele Marii Uniri de la 1918. Dacă atunci românii au fost uniţi, trebuie să fie şi astăzi, pentru că naţiunea română este o naţiune demnă în lume şi trebuie să ne respectăm simbolurile naţionale. De altfel, am mai precizat că aici, în judeţul Harghita şi în judeţul Covsna, românii simt alfel respectul, inima le bate altfel pentru simbolurile naţionale, fie că este vorba de Ziua Naţională, fie că este vorba de drapelul tricolor”, a precizat deputatul PSD.    

Câteva drapele tricolore de mici dimensiuni împodobeau, joi, cei 11 stâlpi de electricitate din jurul monumentului Ostaşului Necunoscut. Nu este pentru prima oară când autorităţile locale nu au făcut demersuri ca să împodobească oraşul cu drapele tricolore româneşti de Ziua Naţională sau de Ziua Drapelului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.