Candidatul independent Mircea Diaconu, susţinut de ALDE şi PRO România, şi-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central, candidatura la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Apelul meu este să încercăm pe cât posibil să refacem speranţa, încrederea în noi şi viitorul nostru, cei care mai cred în românism, oriunde s-ar afla. Din fericire, avem o şansă, ultima, depinde câţi vom fi”, a afirmat Diaconu la sediul BEC.

El a explicat este susţinut de ALDE şi Pro România prin alianţa electorală „Un om”. De altfel, el a fost însoţit la BEC la Norica Nicolai şi Sorin Cîmpeanu.

„Până acum, preşedinţii au fost eminamente politici şi partizani, frânând o bună guvernare şi administrare a ţării”, a susţinut Diaconu.

Potrivit Hotărârii de Guvern care stabileşte calendarul alegerilor prezidenţiale din această toamnă, candidaturile pot fi depuse până cel mai târziu în 22 septembrie la ora 24.00.
 
În 12 octombrie va începe campania electorală, iar în 10 noiembrie este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
 
Cel de-al doilea tur de scrutin, în care vor intra primii doi candidaţi clasaţi, va avea loc în 24 noiembrie.
 
Până în prezent, şi-au mai depus candidaturile candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cel al PMP, Theodor Paleologu, candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS, Dan Barna, candidatul PNL, actualul preşedinte Klaus Iohannis, şi candidatul UDMR, Kelemen Hunor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.