Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, a fost prezent miercuri, la cea de-a doua ediţie a Forumului economic S.U.A. – România: Inovare pentru Prosperitate, organizată de către AmCham, el afirmând că România poate fi lider regional, ţara noastră având un rol vital în cadrul Iniţiativei Trei Mări, care îşi propune să îmbunătăţească conectivitatea, securitatea energetică şi dezvoltarea economică în Europa Centrală şi de Est.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Invitat în cadrul Panelului „Driving Bilateral Trade and Investment: Pathways to Transatlantic Collaboration”, ministrul Ştefan-Radu Oprea a subliniat, în debutul discursului său, momentul oportun pe care îl traversează ţara noastră, datorită poziţiei sale strategice. ”Importanţa Mării Negre devine din ce în ce mai evidentă în ultimul timp, iar România, ca pilon al stabilităţii în această regiune, capătă şi ea o importanţă din ce în ce mai mare. Sperăm, în acest fel, să consolidăm încrederea în potenţialul nostru şi, mai apoi, să stabilim tot mai multe punţi de legătură între companiile americane şi cele româneşti. Unul dintre obiectivele mele este să aducem tehnologia din Statele Unite în România şi să dezvoltăm împreună afaceri de succes”, a spus ministrul Economiei. Ştefan Radu Oprea a arătat că ”România îşi doreşte, astfel, să consolideze împreună cu Statele Unite ale Americii nu doar o relaţie solidă de prietenie, ci şi legături de afaceri puternice, bazate pe Parteneriatul Strategic semnat între cele două părţi”. ”În prezent, ţara noastră oferă un climat favorabil pentru investiţii, cu acces strategic la piaţa europeană, existând oportunităţi de afaceri în sectoare precum tehnologia, energia, sănătatea, dezvoltarea infrastructurii şi, nu în ultimul rând, industria de apărare. Industria de apărare este o prioritate pentru România, în special în contextul geopolitic actual. În acest sens, sunt realizate eforturi constante pentru creşterea competitivităţii acestui sector ”Industria de apărare este una dintre cele mai importante şi dinamice din România, motiv pentru care am purtat numeroase discuţii cu companii americane, interesate să dezvolte produse inovatoare în ţara noastră, cu scopul de a consolida puterea şi stabilitatea acestei regiuni. Însă, trebuie să menţionez şi potenţialul antreprenorilor români, speranţa mea fiind ca ideile lor de afaceri să se poată extinde şi pe piaţa din Statele Unite, mai ales în acest sector”, a mai precizat ministrul Ştefan-Radu Oprea, în cadrul evenimentului. Oprea a afirmat că România poate fi lider regional, ţara noastră având un rol vital în cadrul Iniţiativei Trei Mări, care îşi propune să îmbunătăţească conectivitatea, securitatea energetică şi dezvoltarea economică în Europa Centrală şi de Est. În acest sens, demnitarul a adresat un îndemn tuturor celor prezenţi la eveniment: „Haideţi să fim lideri în investiţii, în România, şi cred că împreună putem furniza, în continuare, stabilitatea de care această parte a Europei are nevoie!” Forumul economic AmCham S.U.A. – RO 2023, un eveniment satelit al Forumului de afaceri Three Seas Initiative (3SI) de la Bucureşti, cercetează în profunzime impactul transformator al inovaţiei asupra economiilor şi societăţilor, făcând apel la accelerarea şi adoptarea inovaţiei ca vector pentru prosperitate şi dezvoltare durabilă şi va reuni oficiali guvernamentali la nivel înalt din România şi SUA şi lideri ai marilor companii din regiunea celor Trei Mări.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.