Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă, despre decesul preşedintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, că este vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită din punct de vedere medical a unei afecţiuni respiratorii, o viroză, ulterior cu complicaţii cardio-vasculare. Ministrul a mai spus că, din păcate, ”patologia infecţioasă, mai ales la pacienţi care au şi comorbidităţi, evoluează din păcate imprevizibil şi mai apar şi decese”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a declarat într-o intervenţie la Antena 3 că nu crede că este vorba despre o controversă în privinţa morţii preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea.

”E vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită din punct de vedere medical a unei afecţiuni respiratorii, o viroză, ulterior cu complicaţii cardio-vasculare. Nu pot să fac comentarii legate de eventuale omorbidităţi pe care le avea domnul Toma, este şi legiferat ca atare”, a comentat Alexandru Rafila, arătând că este vorba de lege care se referă la confidenţialitatea privind dosarul medical al unui pacient. 

Ministrul a mai spus că, din păcate, ”patologia infecţioasă, mai ales la pacienţi care au şi comorbidităţi evoluează din păcate imprevizibil şi mai apar şi decese”.

Alexandru Rafila a mai afirmat că aceste infecţii virale, sezoniere, precum gripa, pot produce complicaţii chiar şi la persoane cu stare de sănătate aparentă bună şi pot să ducă l astfel de consecinţe.

”Important, ca mesaj general, este ca atunci când avem o astfel de problemă, să ne prezentăm la medic din primul moment şi să încercăm să nu ducem pe picioare astfel de afecţiuni”, a mai spus ministrul.

”Atât ştiu şi eu, că a fost internat la spitalul la care am lucrat şi eu, cu o infecţie respiratorie, mai mult de atât nu pot să spun”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

 

Cătălin Toma, preşedintele Consiliului judeţean Vrancea şi al PNL Vrancea, a decedat la un spital din Capitală unde a ajuns cu complicaţii în urma unei răceli.

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.