Ministerul Mediului are doar trei secretari de stat şi trebuie să rezolve cele mai multe proceduri de infringement, astfel că nu este nevoie de o reducere al numărului lor, a declarat sâmbătă ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La mijlocul lunii trecute, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la finalul Comitetului Executiv Naţional al partidului, că 27 de secretari de stat vor fi înlocuiţi, fiind finalizată evaluarea activităţii acestora.

Gavrilescu consideră că această evaluare a fost binevenită, dar, în cazul ministerului pe care îl conduce, nu este nevoie de o reducere a numărului de secretari de stat.

”Eu am doar trei secretari de stat şi am avut cele mai multe proceduri de infringement. Am reuşit, de când sunt ministru, într-un timp scurt, să clasăm deja două dintre ele, unul îl trimitem la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, celelalte să le promulgăm ca lege şi să le trimitem la Parlament (...)”, a declarat Gavrilescu, la Antena 3.

Gavrilescu a subliniat că ministerul are multe probleme de rezolvat, inclusiv legate de inundaţii, iar ritmul de lucru este unul foarte ridicat.

”Dacă ma întrebaţi pe mine, nu sunt foarte mulţi secretari de stat. Multitudinea de probleme şi ritmul cu care trebuie să lucrăm (...) Probleme la minister sunt multe, avem de recuperat termene extrem de mari, inclusiv legate de inundaţii (...). Dacă fiecare secretar de stat are trecute exact atribuţiile, prin ordin de ministru, şi le îndeplineşte, astfel încât ministrul să poată să facă strategia, viziunea, de cum trebuie lucrat în ministerul respectiv şi de cum se îndeplinesc obiectivele din programul de guvernare în ministerul respectiv, atunci nu am nimic împotrivă ca aceste persoane să rămână”, a afirmat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.