Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, este de părere că România trebuie să înveţe din ”lecţia” numită Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), el arătând că, atunci când se fac proiecţiile privind atragerea de fonduri europene, trebuie discutat nu doar cu funcţionari, ci şi cu mediul de afaceri şi cu alte sectoare din societate, în aşa fel încât banii atraşi să ţină cont de ”toate nevoile” ţării. Nazare atrage atenţia asupra faptului că ”aceste fonduri europene nu sunt nelimitate”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Acest PNRR, din nefericire, când tragem linie, o să vedem la finalul renegocierii, trebuie să internalizăm această lecţie că nu am gestionat bine PNRR-ul, nu l-am negociat cum trebuie, n-a avut o arhitectură corectă, n-a avut o arhitectură funcţională, care să ţină cont de toate nevoile României, iar acest efort e un efort de gândire, e un efort de reflecţie strategică care trebuie să aibă loc înainte de aprobarea programului, nu după. După, când e în implementare, e cu totul altceva. Noul cadru multianual, noile fonduri europene, urmează un an jumătate de negociere de acum încolo, trebuie să reaşezăm această negociere pe alte baze, să vedem cum facem să sincronizăm deficitul din balanţa comercială, deficitele de balanţă cu tipul de proiecte pe care le promovăm în noul cadru, ca să ne echilibrăm şi balanţa exact pe zonele unde balanţa suferă”, a afirmat Alexandru Nazare, joi seară, la Antena 3.
 
El a atras atenţia asupra faptului că, de la un exerciţiu multianual la altul, banii pe care România îi va putea accesa vor fi tot mai puţini.
 
”Am trăit în ultimii 15 ani, am senzaţia că percepţia a fost că am trăit ca şi cum aceste fonduri europene vor fi la dispoziţie pentru totdeauna. Nu, nu sunt nelimitate, sunt limitate. La fiecare exerciţiu va fi din ce în ce mai greu să negociem sume mari, odată cu creşterea României şi contribuţia României către Uniune va creşte, de asemenea, ca atare această fereastră extraordinară de dezvoltare pe care am avut-o, nu mai are, din nefericire, un timp atât de mult la dispoziţie. Poate în 2030, mai avem 5 ani de zile, intră noul cadru. Ar trebui ca acest nou cadru multianual, cea mai complexă negociere pe care o are România şi aţi văzut că avem o sumă consistentă acolo în primă instanţă, dar nu doar sumele contează, 60 de miliarde, nu doar sumele contează, contează şi cum le cheltuim, pe ce le cheltuim. Şi de asta ziceam să tragem lecţia de la PNRR, să înţelegem unde am greşit, de ce am greşit, că înaintea unui program de finanţare trebuie să faci o largă consultare şi cu mediul academic, şi cu industria, şi cu business-ul, nu doar cu funcţionarii. Nu trebuie să ne aşteptăm că nişte funcţionari, cu tot respectul, că sunt nişte oameni, unii din trei, foarte pricepuţi la ce fac, dar nu au o viziune asupra economiei, aşa cum au celelalte categorii, care sunt importante”, a argumentat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.