Un incendiu de proporţii a cuprins un pub din Bangkok luni dimineaţa devreme, ora locală, provocând moartea a cel puţin 27 de persoane înainte ca pompierii să reuşească să ţină focul sub control, relatează The Associated Press.
Imaginile distribuite online de echipele de intervenţie arată un incendiu uriaş care face ravagii şi coloane de fum ieşind pe uşa din faţă a pubului Na Ladprao, situat în partea de nord a capitalei thailandeze. Se pot vedea oameni care încearcă să fugă, în timp ce un fum negru şi dens se ridică spre cer.
Echipele de salvare au declarat că incendiul a fost semnalat în jurul miezului nopţii.
Prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul a declarat reporterilor aflaţi la faţa locului că 27 de persoane au murit şi că mai mulţi dintre răniţi au fost transportaţi la spital. El a precizat că se anchetează cauza incendiului.
Anutin a spus că un muzician care cânta în pub i-a povestit că a văzut fum ieşind dintr-un întrerupător situat lângă scenă, după care s-a întrerupt curentul, apoi s-a auzit o explozie, iar fumul dens a umplut rapid localul.
Multe dintre victime au fost găsite în toaletele din spatele pubului, a adăugat Anutin.
Pompierilor le-a luat aproximativ o jumătate de oră să stăpânească flăcările. Fotografiile de după dezastru arată mese şi scaune carbonizate, precum şi interiorul distrus al pubului.
Thailanda a mai fost martora unor tragedii similare în trecut. În 2022, 14 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un pub cu muzică, în partea de est a ţării.
Iar cu mai bine de un deceniu înainte de aceasta, 66 de persoane au murit şi peste 200 au fost rănite într-un incendiu izbucnit în timpul petrecerii de Revelion, pe 1 ianuarie 2009, la clubul de noapte Santika din capitala Thailandei. Se pare că acel incendiu a fost provocat de un spectacol cu artificii organizat în interior.




























