Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că urmează să fie adoptată în perioada următoare şi o Ordonanţă de urgenţă care prevede instituirea acelui ajutor financiar pentru pensionarii care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei şi care se va acorda doar o singură dată, în luna ianuarie. El a explicat că banii se vor da diferenţiat, astfel încât toţi cei cu pensii până în 1.600 de lei să aibă, în ianuarie, un venit de 2.200 de lei, pentru că ”trebuie ajutaţi cei cu pensii mai mici”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Muncii a declarat, miercuri, că urmează o nouă Ordonanţă, care a ieşit din procedura de avizare, care prevede instituirea acelui ajutor financiar pentru pensionarii care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei şi care se va acorda doar o singură dată, în luna ianuarie.

El a precizat că, în programul de guvernare, coaliţia politică a trasat un jalon privind un sprijin financiar de 1.200 de lei, şi toţi au spus, în comunicarea publică, că ”partea de jos din punct de vedere valoric a pensiilor, trebuie sprijinită diferenţiat şi că trebuie ajutaţi cei cu pensii mai mici”.

”S-a majorat astăzi pensia minimă, de la 800 de lei, până la 1.000 de lei şi avem acest ajutor. Persoanele care au pensia minimă acum de 1.000 de lei, primesc 1.200 de lei, astfel încât în luna ianuarie să aibă un venit de 2.200 de lei. Pe acelaşi principiu, se merge ca toţi pensionarii din România care au pensie mai mică sau egală cu 1.600 să aibă în luna ianuarie, venitul de 2.200, astfel încât calculul se face gradual şi se implementează această măsură”, a explicat ministrul.

”Important este că acest guvern şi coaliţia politică din spatele Guvernului a găsit o metodă de a realiza ceea ce nu se putea realiza din pounct de vedere constituţional, prin diferenţă la valoarea punctului de pensie, să îi sprijine pe acei bunici care au pensiile cele mai mici”, a spus el.

Despre faptul că, prin majorarea punctului de pensie cu 10%, un pensionar rămâne doar cu 18 lei în mână după această creştere, Budăi a răspuns: ”Am spus de la începutul pachetului social, am justificat de ce solicităm ca acest pachet social în cadrul coaliţiei, dacă se forma, să dăm un pic timpul înapoi, atunci când se negocia programul de guvernare, care pentru PSD a prezentat o linie roşie, sub care nu trecem - şi am justificat acest pachet social de necesitatea impunerii pe repede înainte sau în ziua următoare intrării la guvernare tocmai de evoluţia preţurilor. Am spus de atunci că nu este nimic altceva decât să încercăm să creăm un scut şi iată că acest guvern reuşeşte să facă acest lucru şi să creeze un scut în jurul celor mai vulnerabile persoane din România în faţa acestui val puternic de scumpiri. Este un pachet de apărare a puterii de cumpărare, nicidecum de majorare a puterii de cumpărare”. 

Întrebat dacă se mai face vreo majorare a pensiilor, anul viitor, ministrul Muncii a spus că ”în programul de guvernare sunr prevăzute acele 120 de zile pentru care să urmeze ca acest guvern să anunţe un calendar de implementare a legii”. 

”Ţinând cont şi de condiţionalităţile din PNRR, adică acea procedură de licitaţie pentru consultanţă pe Legea pensiilor, şi că treptat vom anunţa exact ce se va întâmpla, dar să spunem acum că vor fi sau nu vor fi nu este un lucru pe care eu îl agreez, pentru că nu este corect. Deci, nu înţelegem că nu vor mai fi”, a explicat Budăi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.