Ministerul de Externe anunţă, mieecuri, că România, alături de alte 18 state participante OSCE şi de Uniunea Europeană, sprijină înfiinţarea Platformei Internaţionale de Responsabilitate pentru Belarus, structură menită să sprijine documentarea şi anchetarea încălcărilor grave ale drepturilor omului produse în Republica Belarus în urma alegerilor prezidenţiale din această ţară din august 2020. România susţine, de asemenea, iniţiativa demarării unei investigaţii sub auspiciile Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului având ca scop aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de aceste încălcări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, în cadrul consultărilor recente dintre ministrul afacerilor extern Bogdan Aurescu şi omologul său danez, Jeppe Kofod, partea daneză a adresat României invitaţia de a se alătura acestei iniţiative.

”Decizia României de a se alătura acestei iniţiative continuă astfel linia asumată de ţara noastră, în consens cu partenerii din UE, în vederea condamnării încălcărilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale de către autorităţile belaruse şi a utilizării violenţei împotriva protestatarilor paşnici. România susţine concretizarea unei agende pozitive pentru un Belarus democratic, bazată pe dialog politic, care să fundamenteze tranziţia către un sistem bazat pe valori democratice, stat de drept şi respectul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, a transmis, miercuri, MAE.

În context, MAE reaminteşte că România a acordat în septembrie 2020 un ajutor de 100.000 euro prin intermediul European Endowment for Democracy în sprijinul mass-media independente şi societăţii civile din Belarus. De asemenea, la începutul acestui an, împreună cu Ministerul Educaţiei, a fost lansat un program de acordare a 100 de burse pentru studenţi din Belarus pentru anul universitar 2021-2022.

Înfiinţarea Platformei reprezintă un demers concret de aplicare a recomandărilor din Raportul privind Belarus în contextul Mecanismului Moscova al OSCE privind încălcări grave ale drepturilor omului (România face parte din cele 17 state care, la 17 septembrie 2020, au invocat în cadrul Consiliului Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) art. 12 al Documentului de la Moscova al Conferinţei pe Dimensiunea Umană a OSCE, cunoscut sub numele de Mecanismul Moscova). Platforma va activa prin intermediul unei asocieri de ONG-uri, coordonate de Institutul Danez împotriva Torturii  – Dignity, în parteneriat cu Redress (Londra), Centrul pentru Drepturile Omului Viasna (Minsk), Comitetul Internaţional pentru Investigarea Torturii (Minsk).

Platforma va facilita colectarea de date care să poate fi folosite într-un eventual proces penal în instanţe naţionale sau internaţionale, activând astfel ca depozitar temporar al informaţiilor privind încălcările grave ale drepturilor omului în R. Belarus până la operaţionalizarea unui mecanism responsabil la nivelul ONU în acest sens.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.