Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a publicat, vineri, în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 ce are ca obiectiv general acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi întreprinderile mari din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, agenţiilor de turism licenţiate şi ghizilor de turism atestaţi, a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina. Ministerul anunţă că au fost incluşi printre beneficiari şi societăţile care au ca activitate organizarea de evenimente, are au fost excluse sau uitate la prima ediţie, astfel încât să poată fi compensate anumite pierderi pe care acestea le resimt în contextul creşterii preţurilor la utilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Daniel Cadariu afirmă într-un comunicat de presă că, având în vedere faptul că la data de 30 iunie cadrul temporar Covid a expirat şi luând în considerare contextul actual al situaţiei de criză de la graniţă, operaţionalizarea programului HoReCa 2 este mai mult decât necesară şi reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Antreprenoratului şi Turismului.

”În acest sens, împreună cu mediul mediul asociativ din industria ospitalităţii am încercat să identificăm cele mai eficiente soluţii în vederea implementarea acestei măsuri compensatorii. De data aceasta, în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina, au fost incluşi printre beneficiari şi societăţile care au ca activitate organizarea de evenimente, care au fost excluse sau uitate la prima ediţie, astfel încât să poată fi compensate anumite pierderi pe care acestea le resimt în contextul creşterii preţurilor la utilităţi.", a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Aplicanţii interesaţi pot transmite propunerile de modificare ale proiectului de schemă de ajutor de stat, în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.