Numeroşi politicieni au transmis în Sâmbăta Mare, pe Facebook, mesaje de Paşti, în care le urează oamenilor ca Învierea Domnului să le dăruiască lumină şi pace în suflet, dar să nu uite că acest mare eveniment creştin ne arată că viaţa este "atât suferinţă, cât şi speranţă”. Aceştia au rememorat momente din copilărie când încondeiau ouă roşii în casa bunicilor, îndemnând la bunătate, iertare, meditaţie şi dragoste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă doresc un Paşte liniştit!”, este mesajul transmis de liderul PSD Liviu Dragnea.

Liderul PNL Raluca Turcan le doreşte românilor ca sărbătoarea să îi găsească în mijlocul familiei: ”Vă doresc ca această sărbătoare minunată să vă găsească în mijlocul familiei, alături de cei dragi şi să vă aducă numai iubire, bucurie şi pace sufletească. Hristos a înviat!”.

Fostul premier Dacian Cioloş a postat, la rândul său, un mesaj: ”Lumina Învierii să ne aducă pacea în inimi, bunătatea şi inspiraţia de a construi doar din preaplinul armoniei sufletului. Paşte Fericit alături de cei dragi, oriunde v-aţi afla!”.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a postat, pe Facebook, un mesaj video în care îi îndeamnă pe ieşeni „la meditaţie, iubire şi răbdare”.

"Dragi ieşeni, Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne îndeamnă la meditaţie, la iubire şi dragoste între noi. Vă rog ca în aceste zile să încercaţi să fiţi mai răbdători, mai buni şi mai generoşi unii cu ceilalţi. Să aveţi sărbători binecuvântate alături de cei dragi”, le-a transmis Mihai Chirica, ieşenilor.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, le-a urat românilor "Paşte fericit, zâmbete şi bucurie alături de oameni dragi!”.

Şi Clotilde Armand a îndemnat oamenii, cu ocazia sărbătorilor pascale, să fie mai buni şi să reuşească să ierte.

"Vă urez sărbători fericite lângă familie şi cei dragi! Să fim mai buni unii cu alţii, să reuşim să ne iertăm. Paşte fericit, tuturor!”, a afirmat Clotilde Armand, pe Facebook.

"Dragi prieteni, Sărbătorile Pascale ne aduc aminte că viata este şi suferinţă şi speranţă. Vă doresc sărbători liniştite, cu bucurii, cu lumină şi cu suflet curat”, a scris fostul premier Adrian Năstase, pe Facebook.

Victor Ponta a ales să transmită tradiţionala urare: „Paşte Fericit tuturor alături de familie şi de cei dragi!”.

"S‎fânta sărbătoare a Învierii să vă fie cu bucurie alături de cei dragi!”, este mesajul postat pe Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a transmis, la rândul său, că sărbătorile pascale pun laolaltă „amintirea icoanelor din casa bunicii, cu aşteptarea tainică a serii de Înviere şi bucuria copilăriei pictând ouăle roşii”.

"Chipul lui Hristos luminează în fiecare dintre noi - poate câteodată ascuns sau neştiut. Dar pune laolaltă amintirea icoanelor din casa bunicii, cu aşteptarea tainică a serii de Înviere şi bucuria copilăriei pictând ouăle roşii. Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă dăruiască tuturor lumină şi pace în suflet şi bucuria de a vă regăsi alături de cei dragi!”, a scris Teodorovici.

Preşedintele Comisiei de control al SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a afirmat că „dragostea şi credinţa şi dragostea sunt virtuţile care au aşezat creştinătatea pe stâlpi de neclintit”.

"Mântuirea, ca act de sacrificiu al lui Hristos pentru noi, ne trimite cu ochii sufletului către cele mai adânci valori ale existenţei noastre pământene. Suntem sau nu demni? Facem, oare, lucruri corecte în viaţă? Ajutăm, prin faptele noastre, pe cei de lângă noi? Ne iubim semenii? Cred că în jurul acestor idei se dobândeşte bucuria sinceră şi împlinirea noastră ca Oameni. Vă doresc să parcurgeţi în linişte aceste sărbători şi să credeţi în minunea din ele!”, şi-a completat mesajul pascal social-democratul.

Europarlamentarul PNL Daniel Buda le-a transmis oamenilor ca „sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra lor sănătate, bucurie şi linişte în suflete!”.

Liderul senatorilor PNL, Mario Oprea, a precizat că „armonia, speranţa şi iubirea faţă de ceilalţi” trebuie să fie „punctele cardinale” după care ne ghidăm. "Priviţi-le pe toate cu bucurie şi primiţi-le cu credinţă. Paşti fericit!”, şi-a încheiat liberalul mesajul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.