Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a prezentat liberalilor reuniţi în şedinţa BPN discuţiile din interiorul coaliţiei privind modificarea Codului Fiscal, potrivit unor surse, mai multe măsuri fiind agreate de principiu, precum mărirea accizelor la alcool şi tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr şi impozit de 40% pentru jocurile de noroc şi creşterea impozitării dividendelor de la 5% la 8%, au declarat surse liberale pentru News.ro. Ciucă a mai spus că nu se va introduce impozitul progresiv, liberalii susţinând în continuare cota unică, şi nici nu vor fi introduse taxe noi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele PNL le-a transmis colegilor din partid că în coaliţie s-a aprobat eliminarea unor excepţii din Codul Fiscal, necesare pentru ajustarea fiscală.

Astfel, s-a convenit mărirea accizelor la alcool şi tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr şi impozit de 40% pentru jocurile de noroc. De asemenea, o măsură pe c are s-a ajuns la un acord este scutirea de impozit pentru salariile din agricultură şi construcţii, prin scăderea pragului de la 30.000 la 10.000 de lei.

O altă măsură este creşterea impozitării dividendelor de la 5% la 8%,  inclusiv pentru companiile de stat. PSD propusese, în coaliţie, un impozit între 10 şi 16 la sută pentru impozitarea dividendelor.

Nicolae Ciucă a spus în şedinţă că PNL nu sustine si nu va fi de acord cu introducerea de taxe suplimentare, astfel că ideea PSD privind taxa de solidaritate nu se va aplica.

Preşedintele PNL le-a spus colegilor că Guvernul va încerca să atragă investitori, în condiţiile în care investiţiile directe au crescut cu 34%. 

 

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.