Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis luni, de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei, că deşi lupta cu sărăcia nu este uşoară şi uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj, astfel că dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei, marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, ne găseşte în acest an la o răscruce de drumuri, marcată puternic de efectele pandemiei Covid 19, de războiul din Ucraina, de criza economică şi de cea energetică. Conştienţi de faptul că cele mai afectate persoane vor fi tocmai cele care astăzi sunt deja în stare de vulnerabilitate, încercăm să găsim soluţii de intervenţie rapidă pentru a veni în sprijinul acestor oameni”, spune ministrul în mesaj.

Marius Budăi arată că ”aşa au apărut, dincolo de formele de sprijin acordate în mod obişnuit (ajutor social, alocaţie pentru susţinerea familiei, ajutoare pentru încălzire şi supliment pe tot parcursul anului), pachetul social constând în ajutorul acordat în luna ianuarie pensionarilor cu pensii de până la 1.600 lei ca diferenţă până la 2.200 lei, ajutorul în cuantum de 700 de lei acordat în luna iulie pentru pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei, a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilittaţi şi voucherele sociale în valoare de 250 de lei”.

”Din păcate, sărăcia nu este doar monetară. Acest fenomen necesită o intervenţie cu mult mai amplă, care înseamnă creşterea şanselor copiilor să urmeze cursurile de învăţământ, educarea părinţilor din aceste categorii vulnerabile, astfel încât să-şi trimită copiii la şcoală nu doar pentru a primi o alocaţie sau o masă, ci mai ales pentru a le da o şansă pentru viitor. Prin urmare, pentru că soluţiile de intervenţie financiară trebuie dublate de o serie întreagă de alte măsuri din domeniile educaţiei, sănătăţii şi locuirii, am decis ca în Legea venitului minim de incluziune să combinăm partea de beneficii acordate cu cea de servicii asigurate”. mai afirmă ministrul Muncii.

Potrivit lui Marius Budăi, astfel, oricine solicită acordarea venitului minim de incluziune, automat va fi înscris şi ca solicitant de servcii sociale, dar şi ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar autorităţile sunt obligate să pregătească planuri de acţiune comunitară pentru sprijinirea acestor categorii de persoane.

”Deşi lupta cu sărăcia nu este uşoară şi uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj: dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000 şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care lucrează neobosit, zi de zi, pentru a-i scoate pe semenii lor din sărăcie”, spune ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.