Senatorul USR Marius Bodea susţine că premierul Nicolae Ciucă ar trebui să-l demită pe ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, după ce acesta din urmă a calificat drept ”total incorectă" afirmaţia că un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bodea susţine, luni, că o asemenea afirmaţie "este aberantă din punct de vedere economic, dar şi jignitoare din punct de vedere politic".

"Groaznic viitor are ţara în care ministrul Finanţelor nu se pricepe la finanţe şi nu ştie cum funcţionează economia. Tristă oaste este actualul guvern care nu înţelege şi nu apreciază mediul privat, furnizor de dezvoltare şi bunăstare în toată lumea democratică. După mintea lui Câciu, dacă iei 10 lei din buzunarul din stânga şi îi pui în buzunarul din dreapta poţi să te lauzi că ai 20 de lei. Cam atât pricepe cel care a ajuns accidental ministru din domeniul pe care, teoretic, ar trebui să îl coordoneze", afirmă, într-un comunicat de presă, senatorul USR, Marius Bodea.

Potrivit parlamentarului USR, dacă "Nicolae Ciucă ar avea onoare de general, ar trebui să îl zboare din post pe Adrian Câciu".

"Ce făcea fostul şef de stat major dacă un subordonat de al său ar fi spus în gura mare că, spre exemplu, Armata Română are în stoc doar gloanţe oarbe şi artificii în loc obuze, un adevăr similar cu declaraţia lui Câciu despre faptul că mediul privat ar fi sprijinit de bugetari? Solicit demiterea sau demisia acestui habarnist care stă pe scaunul de ministru al Finanţelor", mai precizează senatorul USR, Marius Bodea.

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a catalogat duminică drept ”total incorectă" abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar şi un număr de pensii publice. El spune că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc, conform statisticilor, 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.