Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, la ceremonia de semnare a primelor contracte aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru investiţii în crearea unei reţele de centre de zi destinate sprijinirii copiilor expuşi riscului de a fi separaţi de familie, că România nu poate creşte dacă toţi copiii care se nasc aici nu au şanse egale de a-şi dezvolta potenţialul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că evenimentul marchează în mod cert un punct de cotitură în dezvoltarea sistemului de protecţie socială a copiilor din România.

”Mă bucur pentru că, iată, chiar de ziua lor, demarăm o serie de investiţii finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care au ca scop crearea, în final, a peste 150 de centre de prevenire a separării copilului de familia sa. După cum vedem – şi-am spus-o mereu –, PNRR înseamnă, în primul şi în primul rând, reforme, viziuni, mod de viaţă şi, în ultimul rând, înseamnă bani, pentru că locul copilului este alături de familie, iar rolul nostru, în şi din funcţiile pe care vremelnic le deţinem, este să facem tot posibilul astfel încât toţi copiii din România să crească şi să se dezvolte în interiorul familiilor lor. Şi exact acest lucru îl facem astăzi împreună, autorităţi centrale şi locale, prin semnarea primelor 22 din cele 150 de contracte de finanţare pentru realizarea centrelor de zi destinate copiilor expuşi riscului de a fi separaţi de familiile lor, dar şi recuperării copiilor cu dizabilităţi sau consilierii şi sprijinului pentru părinţi şi copii”, a spus şeful Executivului. 

Marcel Ciolacu a precizat că ”România nu poate creşte dacă toţi copiii care se nasc aici nu au şanse egale de a-şi dezvolta potenţialul”.

”Prin investiţiile demarate astăzi ne asigurăm că în special copiii proveniţi din familiile vulnerabile, indiferent de locul în care s-au născut, la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic, au o şansă în plus prin posibilitatea de a merge după şcoală sau după grădiniţă într-un centru de zi în care vor primi nu doar o masă caldă, ci şi consiliere, orientare şcolară şi profesională din partea specialiştilor. Mai mult, proiectele demarate astăzi vin în continuarea investiţiilor din educaţie, unde în urmă cu câteva luni, împreună cu doamna ministru, alocam pentru prima oară în istoria României şi a educaţiei impresionanta sumă de un miliard de euro pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv pentru învăţământul dual”, a subliniat Ciolacu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.