Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban, după ce CCR a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Guvernului privind amânarea dublării alocaţiilor. ”Nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea”, afirmă liderul social-democraţilor, care precizează că că, dacă la 1 august alocaţiile nu vor fi dublate, PSD va depune moţiunea de cenzură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am un singur mesaj pentru Iohannis şi Orban: nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea! Sunteţi un pericol pentru viitorul ţării! Preşedintele Iohannis nu mai poate amâna dublarea alocaţiilor pentru copii. Curtea Constituţională demonstrează prin decizia de azi că PNL n-a avut, practic, argumente, ci a vrut doar să blocheze aplicarea legii”, a scris, miercuri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Acesta consideră că ”pentru milioane de românii cu copii această măsură initiată de PSD este o mare gură de oxigen pentru bugetul lunar al familiei”.

”De ceea, îi solicit preşedintelui să promulge legea în regim de urgenţă, iar Guvernului Orban să o aplice de la 1 august. Dacă nu fac asta, depunem moţiunea de cenzură în august - indiferent că România va fi sau nu atunci în stare de alertă”, a mai scris Ciolacu.

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea Guvernului privind dublarea alocaţiilor.

”Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, a transmis CCR. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.