Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că după 30 de ani, după ce săptămâna trecută au vorbit de Autostrada Moldovei, în sfârşit vorbesc şi de Centura Bucureştiului. El a subliniat că în sezonul estival, şi locuitorii din Ilfov şi cei din Bucureşti vor merge pe autostradă, până la Constanţa, conform termenului asumat de constructor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vorbim de certitudini, e un moment categoric de mândrie, că după 30 de ani, după ce săptămâna trecută am vorbit de Autostrada Moldovei, în sfârşit vorbim de Centura Bucureştiului, de A0 şi de autostradă”, a spus premierul, după vizita de lucru pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina – Vidra.

Marcel Ciolacu a arătat că în jur de 15 aprilie şi-a asumat constructorul termenul de finalizare, astfel că în sezonul estival, şi locuitorii din Ilfov şi cei din Bucureşti vor merge pe autostradă, până la Constanţa.

”Cred că e cel mai mare pas şi cea mai mare realizare, după 30 de ani. Dacă am fi avut şi un prmar general care ăs lucreze şi cu Guvernul, şi cu Consiliul General, şi cu minstrul Transporturilor, şi cu CNAIR-ul, şi cu preşedintele CJ Ilfov, fiidcă marile investiţii în infrastructură nu se pot face de unul singur..sunt ferm convins că vom avea primar nou şi la Sectorul 1, şi lucrurile încep să ia un contur, nu numai în ceea ce priveşte autostrăzile dar şi o coerenţă şi o coordonare la nivelul Capitalei”, a completat Ciolacu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.