Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că niciunul dintre parlamentarii PSD care vor vota moţiunea nu se vor auzi, întrucât partidele din Opoziţie se vor grăbi să-şi clameze succesul şi ministerele. ”Dacă v-aţi făcut pantofii să mergeţi miniştrii, v-au păcălit”, a spus Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Numai PSD-ul poate să dărâme pentru a doua oară Guvernul. Cel mai interesant o să fie că dacă trece moţiunea, primii o să fie cei de la PMP, care au zis domnule, dacă nu am fi fost noi, era un dezastru, trebuia să ne daţi patru ministere. Pe urma trei de la USR, pe urmă PNL-ul, cei de la PSD care veţi vota moţiunea nu vă veţi auzi absolut deloc. Şi dacă v-aţi făcut pantofii să mergeţi miniştrii, v-au păcălit. Dacă este un lucru personal pe care îl aveţi cu doamna prim-ministru Dăncilă, domnule fost coleg şi lider actual şi viitor şi trecut, nu înţeleg ce aveţi cu domnul Daea, îl trimiteţi acasă. La câte prostii aţi spus voi, treaba cu cormoranul nu e prostie să ştiţi, luaţi un pic şi citiţi. Ce aveţi cu Toni Greblă, nu i s-a făcut suficientă nedreptate?Nu este calea de urmat, nu am văzut un text mai trist decât cel de acum. Mă aşteptam la un text mai frumos, ceva mai profund. Nu înţeleg de ce nu aţi vorbit despre viitorul premier. Nu treuia să veniţi cu nişte propuneri de miniştri?”, a declarat Marcel Ciolacu.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.