Preşedintele Comisiei de control a SRI, Claudiu Manda, a afirmat marţi că săptămâna trecută a fost audiat un fost procuror al DNA cu privire la o speţă sesizată în toamnă Comisiei, potrivit căreia ofiţeri ai SRI i-au cerut să facă percheziţii într-un dosar al unui preşedinte social-democrat de Consiliu Judeţean. Manda spune că procurorul a refuzat să facă perheziţia, iar ulterior dosarul i-a fost transferat altui coleg, măsura fiind pusă în aplicare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Săptămâna trecută am avut invitat la Comisie şi a fost o audiere a unei persoane care a fost procuror DNA. În momentul de faţă nu mai este procuror DNA, este procuror în cadrului unui alt Parchet şi am discutat cu referire la o speţă cu care a fost sesizată Comisia în toamnă. E lesne de înţeles de ce nu a fost prezentat în spaţiul public această audiere, a fost cumva şi o dorinţă a domnului procuror. Noi am avut o corespondenţă cu domnia sa, el a avut o adresă către CSM dacă are voie să vină la Comisie – CSM a spus că îi dă voie, că nu e o problemă să vină la astfel de Comisie”, a spus Claudiu Manda.

Senatorul susţine că ofiţerii SRI i-au solicitat să dispună măsura percheziţiei asupra unui preşedinte de Consiliu Judeţean al PSD, iar acesta a afirmat că nu a simţit această cerere ca fiind o presiune, afirmând că nu era oportună acea percheziţie.

“Speţa pe care o aveam de documentat viza interacţiunea dintre ofiţeri ai SRI pe un caz de corupţie. Sesizarea la vremea respectivă era că ofiţerii SRI i-ar fi solicitat procurorului să facă percheziţie într-o speţă în care era vizat un preşedinte de Consiliu Judeţean de la PSD. Ne-a confirmat domnul procuror că a existat această discuţie, în care ofiţerii SRI i-ar fi spus, sugerat, că dacă nu cumva s-ar impune măsura percheziţiei. Domnul procuror a spus că nu a simţit-o ca pe o presiune, dar a existat această discuţie şi că a explicat la momentul respectiv că nu era oportună măsura percheziţiei, pentru că, pe baza sesizărilor primite de la SRI şi a incerceptărilor pe care le aveau, nu existau suficient de multe fapte şi dovezi ca să meară mai departe. Spunea că pe vechiul Cod penal, măsura percheziţiei ar fi trebuit să fie ulterioară momentului în care persoana respectivă ar fi trebuit să fie urmărită penal, nu in rem, ci asupra persoanei”, a mai explicat Manda.

Procurorul a mai spus în faţa Comisiei că a mai avut aceeaşi discuţie referitoare la percheziţie de două ori cu persoane din conducerea DNA, afirmând, de asemenea, că nu se impunea măsura percheziţiei, iar dosarul i-a fost transferat altui coleg şi percheziţia a avut loc.

“A spus că această discuţie a mai avut-o de două ori cu persoane din conducerea DNA, în care a fost întrebat, i s-a sugerat, pe care nu a considerat-o o presiune, dacă nu se impunea măsura percheziţiei, a răspuns de fiecare dată în acelaşi fel. La un moment dat dosarul i-a fost trasferat către un alt coleg, spunând că este foarte aglomerat, la 12-14 zile de când i-a fost transferat dosarul, a văzut în spaţiul public că s-a şi întrepreins măsura percheziţiei, într-un dosar început acum mult timp. Nici acum nu există ca acest dosar să fi avrut vreo soluţie de trimitere în instanţă sau de clasare”, a mai adăugat Manda.

Preşedintele Comisiei SRI a refuzat să spună numele fostului procuror DNA audiat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.