Managerii instituţiilor de cultură din Bucureşti vor avea o nouă întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă săptămâna viitoare, a anunţat, după discuţiile de marţi, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Caramitru a explicat că deja s-a renunţat la contractele cu 54 de tehnicieni ai TNB.

„E vorba despre contractele cu o firmă de forţă de muncă cu care lucrăm de câţiva ani. Acest lucru înseamnă că nu putem lucra simultan pe toate sălile pe care le avem. (...) Potrivit sondajelor care s-au făcut recent, avem 64% din publicul bucureştean care vine la TNB. Avem venituri proprii sesizate de domnii şi doamnele de la Ministerul Finanţelor în medie de 20% faţă de cheltuieli pe instituţie, ceea ce este nu numai un record naţional, ci jumătate european”, a declarat managerul Teatrului Naţional.

Ion Caramitru a spus că discuţia de marţi a fost aplicată.

„Discuţia a fost aplicată, deci nu pot să mă plâng. S-au pus pe masă documentele şi a rămas ca, până când doamna prim-ministru ne va chema din nou săptămâna viitoare, să se facă calculele necesare. Mi se pare corect aşa, deci nu am nimic de reproşat”, a precizat el.

„Angajaţii cu carte de muncă nu au avut de suferit, au avut de suferit cei pe care i-am adus pentru că nu puteam funcţiona fără ei”, a mai spus el.

Şi Bianca Ionescu, manager al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, a explicat cât de dificilă este situaţia instituţiei pe care o conduce.

„La Teatrul de Operetă problema este puţin mai complicată, câtă vreme teatrul are nevoie de o autorizaţie de funcţionare care trenează de ani de zile. (...) E un teatru nou, un teatru care este dotat destul de bine pentru anii noştri. (...) S-au tăiat fonduri de la bunuri şi servicii, iar ca să ajungem la finalul anului mai avem nevoie de 1,9 milioane de lei. Bugetul e mult mai mic şi la bunuri şi servicii nu ai cum să renunţi. Nu vom putea avea colaboratorii necesari în premierele pe care le-am antamat”, a declarat Bianca Ionescu.

Ea a explicat că premiera programată pentru iunie a fost mutată în octombrie, iar ce trebuia făcut în octombrie deja s-a mutat pentru anul viitor.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe managerii Teatrului Naţional Bucureşti, Filarmonicii „George Enescu”, Teatrului de Operetă şi Muzeului Naţional de Artă Contemporană pentru a discuta despre situaţia bugetelor instituţiilor de cultură.

Această întâlnire are loc în urma apelului lansat de mai multe instituţii de cultură din România, în urma reducerii bugetelor, fapt ce a dus la blocarea parţială a activităţii acestora, dar şi la concedierea unor colaboratori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.